Predica din Krefeld - 7 noiembrie 2004

Evanghelia.ro - Predica din Krefeld - 7 noiembrie 2004

Şi eu vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului. Este un privilegiu, este har că putem să ne adunăm în pace şi linişte, fără să fim deranjaţi. Nu va fi întotdeauna aşa. Lucrurile se vor schimba. Lucrurile se pot schimba foarte repede.

Şi azi vreau să vă salut pe toţi de pretutindeni din lume; mai ales pe prietenii noştri din Chile. Şi eu nădăjduiesc că toţi înţeleg bine: în slujba unui bărbat care predică evanghelia sunt momente deosebite, zile care au o însemnătate deosebită pentru el. Aşa a fost în Chile. După două predici, 125 de fraţi şi de surori au fost gata să fie botezaţi –aceasta a fost o zi făcută de Domnul, a fost clipa pe care a hotărât-o Domnul pentru ei. Şi mă gândesc şi la un cuplu care a vrut să fie 100% sigur că are loc un botez – ei au călătorit din Chile la Lima, Peru, cu autobuzul, 62 de ore pe străzile acelea rele, schimbând într-una la autobuze, ca să fie siguri – pentru că ei au ştiut că eu voi fi în Lima. Ei au vrut să fie siguri că pot fi botezaţi. Acestea sunt nişte trăiri deosebite, şi atunci curg şi lacrimile când vezi cum Cuvântul Domnului îi atinge pe ai Săi, şi aceştia îl şi ascultă. 

Vazut ultima data