Predica din Krefeld - 25 iunie 1978 (doc si pdf)

Ewald Frank - Predica din Krefeld - 25 iunie 1978

Noi trebuie să facem de cunoscut faptul că bunicul Borg a mers acasă într-o pace adâncă şi cu binecuvântarea atotputernicului Dumnezeu. Acolo nu trebuie să te forţezi să o crezi, eu am ştiut-o de 29 de ani. Au trecut 20 de ani de atunci? Nu, 19 cu siguranţă, ar fi prea mult timp.

În anul 1959 noi am început cu ceasuri de rugăciune, iar ceea ce acum Dumnezeu a scos la iveală şi este vizibil, se născuse de fapt în locuinţa fratelui şi a sorei Borg. Bunicul şi bunica Borg, strada Inrad, etajul 3. Noi acolo o dată la două seri mergeam sus şi în faţa lui Dumnezeu aveam ceasurile noastre de rugăciune. Am ştiut că indiferent de ceea ce era vizibil, Dumnezeu i-a dăruit acestui bărbat har, şi cine l-a văzut în ultimele zile, nu l-a recunoscut. El a fost un martor al lui Isus, a dat mărturie despre ceea ce Dumnezeu făcuse în viaţa lui, dar şi faptul că fiicei lui necredincioase i-a pus pe inimă să îşi dedice viaţa lui Dumnezeu.

Este pur şi simplu minunat când oamenii sunt pregătiţi să îşi dedice viaţa lor în mâna lui Dumnezeu. El nu a fost unul care a venit regulat la adunare, dar a fost unul care în inima lui a ţinut tare de Dumnezeu. Eu îmi aduc aminte de primele adunări, acolo sus, când s-a pus întrebarea: "de ce moşul nu vine la adunare?!" Eu am ştiut că el în interiorul lui mergea, ţinea pasul, dar în exterior avea greutăţi, însă Dumnezeu a văzut lucrurile interioare şi i-a dat har. El a cântat, a lăudat, a cinstit şi a dat mărturie. El a strigat dintr-un glas: "eu sunt liber!" Este atât de frumos când poţi să vezi cum oamenii dintr-o dată sunt transformaţi şi ceva nou se întâmplă cu ei, iar acest lucru se poate vedea în exterior. Poate că ar fi bine să facem de cunoscut că mormântarea va avea loc luni, la cimitirul din  Krefeld, ora 10.

Vazut ultima data