Predica din Krefeld - 24 dec.1984 (doc si pdf)
Să ne rugăm:
Doamne noi aducem această adunare în faţa Ta. O, Dumnezeule credincios,noi suntem aşa de serioşi ca niciodată înainte şi dorim ca Tu să vii la dreptul Tău, ca fiecare Cuvânt să se împlinească, şi să găsească adeverire şi fiecare făgăduinţă să aibă loc.Doamne, vino Tu în mijlocul nostru, Tu cel înviat, Cel căruia i s-a dat toată puterea pe Pământ şi în ceruri. O credinciosul nostru Domn, noi stăm la dispoziţia Ta, arată-ne drumul pe care să mergem, şi ceea ce doreşti să faci, aratăne-o.
Tu ai fost plin de har până acum şi ne-ai condus pe un drum dreapt până acum în voia numelui Tău. Doamne, noi am ajuns acum la un anumit punct, noi dorim să Te trăim, să Te simţim, să Te auzim şi să Te vedem.
O Doamne credincios, binecuvântează-i pe toţi care au venit şi pe cei care mai sunt pe drum. Doamne ai milă de noi, cu adevărat milă din împărăţia Ta de îndurare. Descoperă-Te nouă, noi îţi mulţumim în numele lui Isus. Amin!
Se cântă cântecul “Crede numai “
Cred că este mai bine ca să aprindem lumina, deoarece în cazul în care citim să puteţi urmări totul.Eu sunt foarte mulţumitor Domnului pentru aceste zile şi aşteptarea mea este tot mai mare. Toţi dorim ca Dumnezeu să vină la dreptul Său, ca El să se poată descoperi aşa cum ne este dată o mărturie aici în Scriptură.
Noi o avem aici, în predicile fratelui Branham, care ne-a fost întotdeauna un exemplu şi care a fost un trimis de către Dumnezeu, de la care am auzit de nenumărate ori că Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Noi am primit mărturii că nu au fost doar cuvinte, nu numai o mărturie a buzelor sau o repetare a Cuvântului din Evrei 13:8 ci de fiecare dată o adeverire. O nouă adeverire în adunări în care Cuvântul a fost predicat şi Evanghelia mărturisită, unde au fost mântuiri, vindecări, dezlegări, învăţături, descoperiri ale Cuvântului şi a voii lui Dumnezeu. De fapt, nu a lipsit nimic din toate acestea. A fost o slujbă atotcuprinzătoare, care a cuprins fiecare părticică care ne este arătată în Sfânta Scriptură.