Predica din Krefeld - 4 august 2007


Fiţi bineveniţi în Numele scump al DOMNULUI nostru! Am vrea să le spunem „ bun venit ” în special tuturor celor care sunt aici pentru prima dată. Ne aşteptăm să vă simţiţi acasă în mijlocul nostru şi să vă placă să auziţi Cuvântul lui Dumnezeu. Îi salutăm din acest loc pe toţi fraţii şi surorile de pe tot pământul, am putea spune, de pe acest continent, din Finlanda până în Palermo, din România şi de unde ar mai putea fi. Apoi, din Africa şi din alte părţi ale lumii, în special din America de Sud, din Chile, de la toţi fraţii şi surorile. Toţi ne trimit salutări, şi noi îi salutăm, de asemenea, pe toţi. De asemenea, din Africa, din Nairobi până la Kinshasa, din diferite ţări şi oraşe, din Johannesburg, din Cape Town, din Mbuji-Mayi, de peste tot, într-adevăr. Noi suntem uniţi cu fraţii şi surorile noastre şi le urăm tuturor binecuvântarea lui Dumnezeu. Haideţi să cântăm o cântare din broşura mică. Ei vin din Est şi din Vest. Este o cântare internaţională pe care, probabil, o pot cânta toţi. Acum aş dori ca fraţii care m-au însoţit în călătoria din Africa să vină pentru câteva minute pe platformă. Am vrea să îi salutăm şi să le dăm ocazia de a ne aduce un cuvânt de salut. Cred că fraţii ştiu la cine mă refer, ei ştiu cine sunt. Fratele Taty vineDa, şi fratele nostru vine cu el.

Vazut ultima data