Predica din Krefeld - 1 decembrie 2007

Evanghelia.ro - Predica de la Krefeld din 1 decembrie 2007

(audio si transcrisa) 

 

          Am auzit în cuvântul de introducere că cerurile spun slava lui Dumnezeu, că întreaga creaţie depune mărturie despre Creator. Dacă ne gândim la rezoluţia din 4 octombrie 2007, din Strasbourg, învăţătura despre creaţie nu mai trebuie predată în şcoli, ci în locul ei trebuie predată teoria evoluţiei. Hotărârea a fost luată cu o mare majoritate de voturi. Atunci ne întrebăm cât timp or să-L mai hulească oamenii pe Dumnezeu punând la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu priveşte aceste lucruri, dar n-o să o mai facă pentru mult timp. (Fratele Frank transmite salutări) Dr. Nbyie a sunat din Mbuji-Mayi şi a spus: „frate Frank, am îngenuncheat împreună cu 2500 de fraţi şi ne rugăm ca Dumnezeu să te binecuvânteze şi să ne binecuvânteze pe noi în acest week-end”. În Africa sunt adunări mari, unele ajungând până la 2-3 sau 4 mii de oameni.

            Suntem bucuroşi pentru că Dumnezeu a dat harul să putem fi uniţi cu toţi. Am spus-o mereu că Dumnezeu a avut grijă ca Evanghelia Lui veşnică să atingă marginile pământului. Acum am o scurtă relatare despre călătoria din noiembrie, din Africa de Sud, prin Mozambic, prin Malawi. Dumnezeu are căi minunate şi ne conduce în mod minunat. Şi de data asta, am decolat şi aterizat cu avionul de 12-13 ori. Au fost incluse oraşele Pretoria, Johannesburg, Port Elisabeth, Capetown şi Durban. Apoi am fost în Mozambic şi Malawi. De data asta, 4 fraţi m-au însoţit în această călătorie. 3 au fost până la sfârşit, 4 fiind de la început până la mijlocul călătoriei. Fratele Daniel din Capetown, fratele Ngonga şi fratele Moutika din Johannesburg şi fratele Malcon din Durban.

Vazut ultima data