Predica din Krefeld - 31 iulie 2004


Predica de la Krefeld

Sâmbătă,  31 iulie 2004, ora 1930

 

Ewald Frank

 

           

Suntem recunoscători lui Dumnezeu că putem să ne adunăm, de aproape şi de departe, din multe limbi şi din multe naţiuni. Suntem atât de recunoscători că au căzut graniţele, că nu mai există cortina de fier, iar noi putem călători liber prin toată Europa. Duminica trecută în Zurich citeam la aeroport că poţi zbura de la Zurich la Colonne Bone numai cu 28 de franci elveţieni. Vedeţi, este posibil. Şi cred că tot aşa este şi în Austria: se poate călători foarte ieftin cu avionul. Şi noi vrem să răscumpărăm timpul pe care ni-l dă Domnul.

            Vreau să spun bun venit fiecăruia din Republica Cehă, Polonia, Slovacia, Austria, Italia, Elveţia, Franţa, Belgia, Olanda, România de asemenea. Am vrea să vă transmitem saluturi de la jumătate din lume, din Nepal, Cambogia, Filipine sau India, Pakistan, din întreaga Africă – toţi ne salută. Noi de asemenea îi salutăm pe toţi din inimă. Fie ca toţi să fie binecuvântaţi în Numele Domnului. Fratele Valstrom vă salută într-un mod deosebit. La fel şi fratele Urs Graf şi alţii care m-au sunat la telefon. Fratele Mutica din Johannesburg. Şi Daniel din Cape Town şi de pretutindeni ei ne salută. Noi de asemenea vrem să-i salutăm pe toţi cei ce ne ascultă şi care poate că ne şi urmăresc. Dacă va vrea Dumnezeu vom avea prilejul să transmitem în direct în două limbi astfel ca întreaga lume să ne poată asculta, în engleză şi de asemenea în germană. Acestea sunt cele două limbi principale din timpul acesta. Cu siguranţă că vorbitorii de franceză nu sunt supăraţi pe noi. Şi ei primesc acelaşi Cuvânt, de asemenea.

Vazut ultima data