Predica din Krefeld - 7 mai 2006
[Se cântă…] Slavă Domnului Dumnezeului nostru pentru harul Său. Mulţumiri pentru privilegiul pe care-l avem de a ne aduna fără să fim deranjaţi, şi mulţumiri să-I fie aduse pentru oamenii pe care El i-a putut chema, care-L ascultă şi care răspund la ceea ce spune El. Şi noi credem că în timpul acesta facem parte dintre cei care au înţeles despre ce este vorba acum în Împărăţia lui Dumnezeu, şi prin har am primit înţelegerea planului de mântuire al Dumnezeului nostru. Noi n-am urmat unor basme meşteşugit alcătuite sau nişte răstălmăciri, ci avem Cuvântul prorociei ca orientare. Astăzi mulţi ne trimit salutări: fratele Walstrem, din Conpenhaga, fratele Moutiqua, fratele Daniel, fratele din Nairobi, fratele Nbje – toţi ne salută. Noi suntem uniţi unii cu alţii şi cu Domnul. De asemenea vă transmitem salutări din întreaga Europă… Apoi, aşa cum am făcut-o deja şi ieri seară, am dori să spunem bun venit mai ales fraţilor şi surorilor din Slovacia, care au făcut efortul de a închiria un autobuz ca să vină aici la adunări. Dumnezeu să vă binecuvânteze! Pentru voi este o jertfă, dar spuneţi-mi ce se poate compara cu sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu? Dumnezeu a spus prin prorocul Amos că va trimite o foame după Cuvântul Său, şi oamenii vor alerga de la o mare la alta ca să audă cuvintele lui Dumnezeu. Fiţi binecuvântaţi în Numele Domnului. Vrem să subliniem că atunci dacă oamenii călătoresc 1600 de km, atunci lucrul acesta trebuie apreciat; şi noi ştim că au făcut-o pentru Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, pe cei din Republica Cehă, de pretutindeni, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Din Italia, Elveţia, Austria, Franţa…din ţările africane, din Belgia, de pretutindeni. Noi transmitem salutări din locul acesta, în întreaga lume, mai ales celor ce azi sunt în legătură cu noi şi ne ascultă pe Internet.