Predica din Krefeld - 2 aprilie 2005
Vă salut şi eu pe toţi în Numele scump al Domnului şi doresc să avem un sfârşit de săptămână cum nu am mai trăit până acum. Astfel încât prezenţa lui Dumnezeu să se descopere cu adevărat în mijlocul nostru încât nimeni, cu adevărat nimeni să nu plece de aici fără să fie binecuvântat.
Noi am primit cuvinte de salut de aproape şi de departe, din întreaga lume: ne salută fraţi din întreaga Africă, din Asia, din diferite ţări. Apoi fratele Graaf din Elveţia, fratele Tatti din Bruxelles, fratele Walstrem din Danemarca, şi cum deja am amintit, fraţii noştri din Cambogia, din Thailanda, din Vietnam – pur şi simplu din lumea întreagă… n-am putea să enumerăm aici toate ţările… din toată Africa, din Kenya, din Republica Congo, din Sierra Leone, din Benin – suntem salutaţi de pretutindeni. Ne salută fratele Daniel din Cape Town, şi fratele Moutika din Johannesburg. Noi suntem uniţi cu ei toţi. Apoi avem salutări mai ales din Chile, din partea tuturor prietenilor noştri de acolo, din partea tuturor fraţilor şi a surorilor care sunt alături de noi în inimile lor. Şi dorim să fie binecuvântaţi în Numele Domnului împreună cu noi, toţi cei care ne ascultă şi ne urmăresc acum.