Predica din 06.06.1987 ora 19:30 (Redif sam 18.12.2021)


                                                                                                                           Redifuzata sambata 18.12.2021

 Doresc să vă spun și eu „bun venit” tuturor, în Numele scump al Domnului. N-am putut anunța aceste adunări într-o scrisoare circulară, totuși ne bucurăm că ați venit într-un număr atât de mare. Unii chiar au întrebat dacă vor avea loc adunări. Dar atât timp cât mai suntem pe pământ, venim laolaltă ca să auzim Cuvântul Domnului. Și vrem să răscumpărăm timpul acesta, care devine din ce în ce mai rău, dar și mai prețios pentru credincioși – pentru cei chemați de Dumnezeu, pe care El i-a iertat, cărora El li S-a descoperit. Eu am venit aici fără vreun plan, dar Dumnezeu are unul. Doresc să fim absolut liberi, relaxați, adunați în prezența lui Dumnezeu și să începem să credem așa cum zice Scriptura – să începem să credem că Dumnezeu a restituit și că noi am devenit o parte stabilă în Împărăția lui Dumnezeu și că astăzi sunt valabile aceleași făgăduințe, ca la început și vor trebui să-și găsească împlinirea. Noi credem că trăim, încă, în zilele apostolilor. Este un lucru greu, dar noi pur și simplu îl credem. Noi credem că Dumnezeu a început Noul Testament și că rămâne astfel până la revenirea lui Isus Hristos. Deși oamenii au schimbat multe lucruri, Dumnezeu nu a schimbat nimic. Prima Sa hotărâre a fost și ultima. A fost corectă și rămâne așa toată veșnicia. Dumnezeu n-a trebuit să schimbe niciodată o hotărâre. 

Vazut ultima data