Predica din 07.06.1987 ora 10:00 (Redif dum 19.12.2021)


                                                                                                                       Redifuzata duminica 19.12.2021

Laudă Domnului pentru marele privilegiu pe care îl avem, de a fi astăzi în locul acesta, de a auzi Cuvântul și de a fi binecuvântați din nou. Seara de ieri mi-a atins inima într-un mod deosebit și eu nu am putut dormi pentru că am fost foarte mișcat să văd cât de credincios este Dumnezeul nostru, cât se ostenește pentru a ne aduce acolo unde vrea să fim, cum ne descoperă Cuvântul Lui și ne călăuzește prin Duhul Său în profunzimea Cuvântului. Și pentru lucrul acesta suntem recunoscători din toată inima. Astăzi vom continua cu cercetarea Cuvântului, dar haideți să ne bizuim, în același timp, pe faptul că Dumnezeu va lucra. Nu doar pe faptul că noi auzim Cuvântul, ci, în timpul auzirii, să-L trăim pe Dumnezeu, să devenim părtași la ceea ce auzim. Să nu fie doar ceva auzit, ci și trăit. Oriunde a fost Domnul, ceea ce a predicat El a fost trăit: salvare, vindecare, eliberare, binecuvântări de tot felul au fost acolo unde a fost Domnul. Dacă noi credem că El este în mijlocul nostru, atunci tot ceea ce a făcut vreodată, trebuie să se întâmple din nou. Dar, mai întâi, trebuie să fim acordați la aceasta, trebuie să ne bizuim pe aceste lucruri și să le așteptăm și apoi se întâmplă pentru că El a promis. Noi am auzit deja un Cuvânt minunat. Pretutindeni este Evanghelia, deja în Vechiul Testament... Am citit în Isaia 35:3: „Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină.

Vazut ultima data