Predica din 02.01.1988 ora 10:00 (Redif sam 19.03.2022)
Redifuzata sambata 19 martie 2022
Laude și mulțumiri Domnului. Noi credem ceea ce am cântat și ne aducem aminte de ceea ce a fost vestit, deja, ieri. Același Ioan care a adus mesajul și a pregătit calea Domnului a zis: „eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine,... El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Acesta este mesajul lui Dumnezeu, care a fost vestit de la început. Cine urmărește aceste urme dumnezeiești acela ajunge până la prorocul Ioel sau Isaia, unde deja este scris: „Așa vorbește Dumnezeu: în zilele de pe urmă voi turna din Duhul Meu peste orice făptură”. Din cauza acestor numeroase dezvoltări false din mișcarea penticostală, noi avem o anumită teamă de tot ce se poate întâmpla și trebuie să se întâmple în mod supranatural. Trebuie să punem deoparte această teamă și să ne așteptăm la faptul că Dumnezeu poate dărui lucruri autentice prin harul Său; și le va dărui. A fost spus destul de clar: dacă noi putem deosebi ce a fost greșit și din ce cauză sa dezvoltat totul greșit, atunci haideți să ne așteptăm la faptul că Dumnezeu este în stare să refacă totul bine. Ieri, predica Cuvântului, nu predica unui frate care stă aici, în față, sau a altuia, ci predica Cuvântului ne-a arătat cheia: înaintea ungerii cu Duhul trebuie să aibă loc nașterea din nou și înnoirea prin Duhul. Dacă nu se întâmplă așa, atunci omul este uns în domeniul al doilea și face lucrări mari, dar în interior el rămâne ceea ce era și mai înainte. Ba chiar se poate întâmpla ca el să devină și mai rău ca înainte, în ciuda ungerii Duhului, fiindcă atunci el se simte foarte încrezător în sine, superior tuturor celorlalți și nu se mai poate controla