Predica din Krefeld - 1 august 2015
Cuvântul de introducere din 1 Ioan 3:1-3: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat”.
Îi aducem mulţumire Domnului pentru minunatele cântări pe care le-am cântat împreună cu corul. În ultima cântare, noi am cântat „Bine e în Hristos”. Cât de des în situaţiile în care ne aflăm nu ne merge bine deloc şi nu ne simţim bine, dar în Domnul, dacă noi stăm liniştiţi în fiecare situaţie, atunci pacea lui Dumnezeu care este mai presus de orice pricepere va stăpâni inimile şi simţurile noastre.
Pentru mine ziua de azi este o zi deosebită, este o zi pe care Domnul a făcut-o, o aducere aminte a ultimei călătorii misionare.