Predica din Krefeld - 4 august 2012


[Un frate: citim din Filipeni 3.7-11:„Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi”. (...)]

Doresc să spun tuturor „Bine aţi venit!”, celor de aproape şi celor de departe, din toată Europa, din Africa şi din Statele Unite. Noi sperăm că toţi se vor simţi bine în mijlocul nostru, în special toţi aceia care sunt azi pentru prima dată în mijlocul nostru şi care poate nu au ascultat o predică în felul cum o vor asculta acum.

Vazut ultima data