Predica din Krefeld - 2 ianuarie 2010

Doresc să vă spun fiecăruia din inimă „Bine aţi venit!”, în Numele scump al Domnului nostru. Eu mă bucur că voi aţi venit de aproape şi de departe. Cine este azi de prima dată în acest loc? Vă puteţi ridica în picioare? Bine aţi venit din inimă! Peste 18 persoane au venit de prima dată! Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze în mijlocul nostru. Noi avem nădejdea că şi fraţii şi surorile din Canada sau Atlanta s-au ridicat în picioare şi cei din Kiev şi de peste tot de unde aţi venit, toţi s-au ridicat în picioare. Simţiţi-vă ca acasă în mijlocul nostru. Noi suntem o familie mare, suntem copiii lui Dumnezeu. Fiii şi fiicele lui Dumnezeu sunt răspândiţi pe tot pământul. Simţiţi-vă pur şi simplu bine.

Avem de trimis salutări, le-am scris pe toate… [urmează multe saluturi din toată lumea].

Înainte de a vă da o mărturie, l-aş ruga pe fratele Inodin să vină în faţă şi să se roage cu noi. Fratele Inodin a fost cu mine în Cuba, el a mers înaintea mea şi a organizat adunările. Noi suntem mulţumitori lui Dumnezeu pentru astfel de fraţi care-şi fac timp şi stau la dispoziţia Domnului. (salutări şi rugăciunea fratelui Inodin).

Vă rog să vă aşezaţi! Este foarte frumos că fraţii noştri din Congo, ca din nicio altă ţară… sunt pe drum şi merg în mai multe ţări în lucrarea Domnului şi duc Cuvântul Lui sau fac pregătiri pentru adunări. Cu adevărat, mai ales în ultima adunare din Cuba, eu n-am ştiut dacă să intru sau nu în sală, pentru că muzica a fost atât de deranjantă, atât de zgomotoasă; ei cântau cu toate instrumentele, cu tobele… şi eu am spus fraţilor: „Mai are vreun sens ca noi să intrăm în această sală?” Acolo a fost o adunare carismatică penticostală, unde toate femeile erau îmbrăcate în pantaloni… a fost o încurcătură fără margini.