Predica din Krefeld - 4 iulie 2010
Fiţi bineveniţi, în scumpul Nume al Domnului nostru Isus Hristos. Ieri seară au fost conectate prin internet aproape 550 de calculatoare din întreaga lume. Un frate din Port Elizabeth - Africa de Sud, m-a sunat şi mi-a spus: „Frate Frank, noi astăzi punem în funcţiune două calculatoare ca, în caz că unul nu funcţionează bine, atunci continuăm cu celălalt”.
Saluturi [...] Avem saluturi deosebite de la prietenii noştri din Noua Zeelandă. Aseară au fost şi ei conectaţi prin internet. Când la noi a fost seară, la ei era ora cinci dimineaţa; ei s-au trezit şi au văzut şi ascultat predica şi s-au bucurat din adâncul inimilor lor.
Noi suntem mulţumitori din inima noastră fiindcă avem posibilitatea de a traduce în toate limbile principale şi în felul acesta toată lumea poate să asculte şi să vadă împreună cu noi, ceea ce face Dumnezeu în timpul nostru.
Încă o observaţie: o soră a dorit să cânte o cântare. Noi îi rugăm pe toţi aceia care doresc să cânte - cum a fost şi situaţia aceasta, era o cântare în limba franceză - să o facă în acea jumătate de oră înainte de a începe vestirea. Atunci este timp suficient pentru toţi care au cântări.
Poate astăzi sunt mai mulţi în mijlocul nostru decât au fost ieri. O rugăm pe sora noastră din Suedia să se ridice în picioare; noi am salutat-o aici, în Krefeld, începând din anii '70. Domnul să te binecuvinteze într-un mod deosebit şi acum, soră Larssen.