Predica din Krefeld - 31 ianuarie 2009
Sâmbătă, 31 ianuarie 2009, ora 1930
Ewald Frank
Noi v-am spus deja „Bine aţi venit!” în Numele Domnului şi eu, la rândul meu, doresc ca să vă salut, de la stânga la dreapta, din Londra, din Bruxelles, din Paris, din Praga, din Bratislava, Austria, Elveţia, din România, din toată Europa, am putea să spunem, de pretutindeni au venit fraţi şi surori aici. De data aceasta vă transmitem saluturi din partea fraţilor şi surorilor din Ungaria. Noi suntem mulţumitori fiindcă Dumnezeu a folosit şi foloseşte pe fratele şi sora Losher, în acest mod Cuvântul lui Dumnezeu este adus şi ungurilor. Noi dorim ca să salutăm pe toţi cei care ne-au salutat pe noi... [urmează saluturi].
Fraţii şi surorile noastre din toată lumea sunt într-o strânsă legătură cu noi. Dumnezeu a vrut-o în acest mod, astfel încât toţi aceia care ascultă acum Cuvântul Său şi îl cred din toată inima lor să fie legaţi cu Domnul şi între ei. În special, mă bucură faptul că văd nişte fraţi din Paris şi Orleans pe care nu i-am mai văzut de mulţi ani. Dumnezeu să-i binecuvânteze într-un mod deosebit în mijlocul nostru! Noi dorim să salutăm pe toţi aceia care sunt azi de prima dată în mijlocul nostru. Dorim ca să vă spunem un bine venit!