Predica din Krefeld - 1 octombrie 2006
Lăudat şi slăvit să fie Domnul, Dumnezeul nostru pentru tot harul Său, pentru tot ceea ce a făcut deja, şi pentru tot ceea ce va mai face. Noi ne putem încredinţa Lui. El a făcut un plan înaintea întemeierii lumii, şi acest plan se împlineşte. Şi harul pe care putem să-l slăvim, constă în faptul că noi suntem incluşi direct în planul său de mântuire, că noi putem fi cu adevărat în Împărăţia lui Dumnezeu şi să trăim tot ceea ce face Domnul în Împărăţia Sa. Ne vom ocupa pe scurt cu anunţurile… Mai întâi aş dori însă să vă urez tuturor bun venit, şi mai ales celor ce sunt astăzi aici pentru întâia oară. Avem fraţi şi surori aici care sunt pentru prima oară în mijlocul nostru? Atunci ridicaţi scurt mâna. Da, sora noastră scumpă… te rog ridică-te. Ţie îţi spunem întrun mod deosebit bun venit. Nu doresc să continui...Tu eşti binecuvântată în Numele Domnului. Amin. Mai avem şi acolo pe cineva… acolo, acolo şi aici. Într-un mod deosebit, desigur, din Slovacia. Apoi de asemenea la balcon… Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze, să fie cu noi şi să aibe calea Lui cu noi cu toţi. Şi noi o spunem sincer „Facă-se voia Ta” – nu ce vreau eu, nu cum vreau eu, ci ce vrei Tu, şi cum vrei Tu, aşa să se întâmple. Ieri am uitat să vă transmit salutări. [fratele Frank transmite saluturi din partea fraţilor, şi face diferite anunţuri – n. ed.] Fratele nostru Ziegler a avut pe inimă ca Cuvântul lui Dumnezeu să fie predicat în acel oraş (într-o biserică luterană). El a vorbit cu preotul şi urma ca adunările să se ţină într-o sală de lângă biserică. Apoi preotul a spus că dacă este vorba despre o predică, atunci acesta trebuie ţinută în Biserică. Deci, va fi ţinută chiar în biserică, cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu n-am nici o problema cu lucrul acesta. Eu am predicat în multe biserici… chiar şi în biserici ortodoxe. Odată am predicat chiar într-o biserică catolică, după o liturghie de duminică dimineaţa – în Africa de Sud. La sfârşitul predicii, 65 de oameni şi-au ridicat mâinile ca să-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitor personal. După aceea am putut să le trimitem literatură.