Rezumat video octombrie 2015


Preaiubiți frați și surori în Hristos, vă vorbește fratele Frank din Centrul Internațional de Misiune din Krefeld, Germania. Avem în urma noastră un sfârșit de săptămână minunat și deosebit. Am avut adunări remarcabile, au fost cu noi oameni din întreaga Europă, de peste ocean…  Sala principală, sălile de mese, camerele de cazare, toate au fost ocupate de peste o mie două sute de persoane care au venit să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, mesajul acestui ceas, să fie aduși la zi în Împărăția lui Dumnezeu. 

De asemenea, a trebuit să subliniem că nu numai Matei  24 se împlinește în timpul nostru, cu privire la lucrurile care se petrec, ci este în pregătire și Ezechiel 38–39. Am citit Isaia 17, am citit alte versete, ca să arătăm că nu trăim doar întoarcerea  israeliților din peste o sută cincizeci de țări în țara făgăduită, ci vedem și unirea puterilor din jurul Israelului, pentru ca atunci când va sosi ziua, să lovească Israelul

Vazut ultima data