Biblia - cea mai citita carte din lume

Biblia - cea mai citita carte din lume

Introducere în planul lui Dumnezeu de mântuire

Printre cărţile de largă circulaţie pe glob, Biblia se situează de departe pe primul loc. Doar între anii 1960 şi 2010 au fost vândute 3,9 miliarde de exemplare în toată lumea. Asociaţia Mondială a Societăţilor Biblice (United Bible Societies – UBS) a anunţat că până în luna ianuarie 2015 Biblia fusese tradusă în 563 de limbi şi dialecte. Biblia este singura carte care oferă informaţii asupra unei perioade care se întinde de la începutul timpului până la evenimentele care se vor petrece la vremea sfârşitului. În ea a fost scrisă dinainte întreaga istorie a omenirii. Chiar şi evenimentele actuale sunt prezise în prorocia biblică din Vechiul şi Noul Testament. Această expunere se adresează tuturor oamenilor cu bunăvoinţă din toate naţiunile şi limbile de pe faţa pământului. Sunt oameni care pe lângă cele şase mari religii: creştinismul, iudaismul, islamismul, taoismul, budismul şi hinduismul, au adăugat şi altele, numărul religiilor mondiale ajungând la douăsprezece...

Vazut ultima data