Sfatul fratesc din Paris din 22 aprilie 2017

Sfatul fratesc din Paris din 22 aprilie 2017

Este un mare privilegiu pentru mine să fiu astăzi aici. Mă așteptam să văd doar câțiva frați, dar acum se pare că trebuie să împărtășim câteva lucruri importante mai ales cu referire la Cuvântul făgăduit pentru această zi. Îmi pare rău că nu avem aici noua scrisoare circulară, dar mâine va fi disponibilă pentru toți. În această scrisoare circulară am redat o serie de trăiri supranaturale pe care Domnul mi le-a acordat.  La fel ca apostolii Petru și Ioan și eu pot spune: „Ceea ce au văzut ochii noștri și au auzit urechile noastre cu privire la Cuvântul vieții, aceea împărtășim cu voi”. Dar este atât de important pentru o slujbă care este la nivel mondial și este în legătură cu planul de mântuire, ca atunci când vine timpul, Domnul Însuși să dea însărcinarea pentru a se face tot ceea ce a făgăduit. 

Pdf
Doc
Predici vizualizate