Predica din Krefeld - 7 septembrie 2014
Fratele Borg: […] 2 Corinteni 4:13-15: „Însă, fiindcă avem acelaşi duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: «Am crezut, de aceea am vorbit!» şi noi credem şi de aceea vorbim. Şi ştim că Cel ce a înviat pe Domnul Isus ne va învia şi pe noi împreună cu Isus şi ne va face să ne înfăţişăm împreună cu voi. Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre slava lui Dumnezeu”. Nu spre slava oamenilor, ci spre slava lui Dumnezeu. Fie ca mulţumirile noastre să fie şi în dimineaţa aceasta spre slava lui Dumnezeu. Îmi amintesc de prima biserică de la Ierusalim. Citim despre ei că şi-au ridicat glasurile într-un singur gând, spre Dumnezeu şi ce s-a întâmplat? O ştim cu toţii. Locul s-a cutremurat şi Dumnezeu i-a botezat pe toţi cei prezenţi, cu Duh şi cu foc. Fraţi şi surori, noi avem motive serioase să-I mulţumim lui Dumnezeu în această dimineaţă, pentru privilegiul de a fi aici, pentru că El ne-a dat ocazia să credem. Nu să credem ceva oarecare, ci să credem ce spune Scriptura. Noi putem să credem ceea ce face Domnul astăzi, El ne permite să avem parte de aceasta. Nu suntem noi recunoscători?