Predica din Zurich - 29 octombrie 2006

Predica din Zurich - 29 octombrie 2006

Cu toţii cântăm din toată inima şi ne bucurăm că putem fi din nou împreună, în timp ce ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Trăim din nou harul dat de Dumnezeu de a fi mereu mai aproape de DOMNUL, în pregătirea pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos. Începem cu cântarea 128, „De ce avem nevoie de putere / Puterea lui Dumnezeu şi a Duhului sfânt”. Amin. Vă rog să vă aşezaţi. Încă o dată vă spun „bine aţi venit!” din inimă, vouă tuturora şi în mod deosebit acelora care astăzi sunt pentru prima dată în acest loc. Dumnezeu să vă binecuvânteze în mijlocul nostru! EL să ne binecuvânteze pe toţi din bogăţia harului Său. Sora Ana a fost deja întâmpinată şi este binevenită. Soră, te rog, ridică-te puţin în picioare. Mai este o soră care a venit împreună cu tine din Santiago. Da, sunteţi binevenite. DOMNUL Dumnezeu să vă binecuvânteze în mijlocul nostru! Vă mulţumesc. Fratele Graf a vorbit deja despre acest lucru: noi suntem în legătură cu fraţii şi surorile de acolo pentru că DOMNUL Dumnezeu a dăruit har şi Cuvântul trimis de El a adus rod. Eu aş vrea să aduc acum doar o scurtă mărturie. Împreună cu fratele Helmuth Miskis – care este şi azi printre noi – am început această călătorie în America de Sud, mai ales în Brazilia, unde am avut mari şi binecuvântate adunări. Uşile şi inimile au fost deschise şi de aceea putem spune că Dumnezeu a dăruit mult har. Fratele Miskis este născut în São Paulo, vorbeşte limba portugheză şi el a făcut şi traducerea – Îi mulţumim DOMNULUI pentru aceasta în întregime. 

Vazut ultima data