Scrisoare circulara - 1978 septembrie
Vă salut pe toţi în numele scump al lui Isus Hristos cu cuvântul din Isaia 41:13 „Căci eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‚Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!‘“
Aş dori să-i vorbesc fiecăruia din acest cuvânt, dacă am putea cuprinde în credinţă ceea ce ne este spus în acest Cuvânt.
Domnul este Dumnezeu, El este Dumnezeul tău, El este Dumnezeul meu, El este Dumnezeul nostru. Aşa cum noi suntem siguri că-i aparţinem Lui, aşa şi El ne aparţine nouă cu tot ce are El.
El a încheiat un legământ cu noi în Hristos, în unicul Lui Fiu. Cei depărtaţi au devenit apropiaţi, duşmanii au devenit prieteni, păcătoşii au devenit copii ai lui Dumnezeu. Noi toţi am fost înştiinţaţi cu acest Cuvânt. Câteodată noi ne simţim singuri şi părăsiţi, şi credem că Dumnezeu s-a retras. Dar El este aproape acelora care sunt cu o inimă aplecată, şi cu un duh aplecat. EL se lasă găsit de acei care Îl caută din toată inima.