Sfatul fratesc din Kigali - 11 august 2014

Sfatul fratesc din Kigali - 11 august 2014

Un frate: Iubiţi fraţi, vă mulţumim că aţi răspuns invitaţiei noastre. Văd că nu suntem doar noi, cei de aici, ci ca şi ieri, sunt fraţi din alte oraşe, iar mulţi sunt în legătură directă cu noi; şi pe ei îi salutăm în Numele Domnului nostru Isus Hristos!

            Fraţilor, ce s-ar putea împărtăşi într-o astfel de adunare, când îl avem aici, de faţă, pe fratele Frank care va veni să predice Cuvântul? Este o ocazie ca fiecare să fie zidit, pentru că aşa cum am auzit ieri, nu mai avem mult timp. Domnul va reveni foarte curând. Nu mai avem timp să ne ocupăm de propriile noastre împărăţii. Noi, cu toţii, vrem să fim în Împărăţia lui Dumnezeu şi doar în Împărăţia lui Dumnezeu. Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu pentru a învăţa, pentru a îndrepta, pentru a sfătui, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit. Şi pentru că suntem aproape de revenirea Domnului, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie autoritatea finală în mijlocul nostru.

Vazut ultima data