Lupta cea mai mare

Lupta cea mai mare

           Bună dimineaţa, prieteni! Eu sunt bucuros că sunt în dimineaţa aceasta iarăşi aici, deşi este pe neaşteptate pentru mine desigur şi pentru voi, ca adunare. În timp ce am citit, DOMNUL mi-a pus ceva pe inimă care trebuie s-o aduc adunării, şi eu m-am gândit că acum este timpul potrivit. Când am ajuns aici, am anunţat că am un mesaj pentru adunare, fără să ştiu că în duminica aceasta voi fi aici.

            Dacă este în voia lui Dumnezeu, îl voi aduce în duminica următoare. Pentru aceasta voi avea nevoie de mult timp, astfel încât nu vom încheia înainte de ora 12.30. Este demult pe inima mea şi eu cred că îi sunt dator publicului să-i răspund de ce nu am fost lucrător în câmpul misiunii. Eu am predicat peste tot, dar sunt sigur că nu a fost aşa de clar cum ar fi trebuit să fie; dar eu cred, dacă este în voia DOMNULUI, că îmi voi lua timp duminica următoare şi vă voi prezenta motivul, ca să vă arăt cu Scriptura ce se întâmplă, de ce şi despre ce este vorba, căci cred că voi merge peste ocean sau altundeva. Eu aştept să văd unde mă va trimite El.

Vazut ultima data