Căsătorie şi divorţ

Căsătorie şi divorţ

Să ne aplecăm acum capetele pentru un moment, în rugăciune. Tată îndurător, noi Îţi mulţumim pentru acest privilegiu din dimineaţa aceasta, de a fi aici în acest auditoriu, în timp ce vedem încheierea zilei de astăzi. Noi nu ştim ce ne aduce ziua, dar noi ştim cine ţine ziua în mâini. De aceea noi ne rugăm ca El, care are puterea asupra zilei de astăzi, de mâine şi asupra întregii veşnicii, să ne binecuvânteze astăzi, în timp ce noi suntem adunaţi în Numele Lui, pentru a afla cum putem să-I slujim mai bine în viaţa noastră. Aceasta este intenţia noastră, Tată. Dumnezeu, care cunoaşte inimile noastre, ştie că este adevărat. Noi ne predăm Ţie pentru restul zilei de astăzi în slujba Ta. În Numele lui Isus Hristos. Amin.

Puteţi să luaţi loc. Eu le doresc ascultătorilor vizibili şi celor care nu sunt vizibili din toată ţara, care ascultă astăzi după masă prin transmisie, o bună dimineaţa. Este un privilegiu mare pentru mine de a fi astăzi aici, pentru a vorbi despre tema aceasta importantă...

Pdf
Doc
Coperta
Predici vizualizate