Predica din Krefeld - 2 octombrie 2004


Şi eu vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului. Şi doresc să avem un sfârşit de săptămână care să aducă roade pentru veşnicie şi pe care să nu-l uităm niciodată.

Sunt multe lucruri care ar trebui amintite, mai ales ceea ce a făcut Dumnezeu, dar mai întâi să vă transmit saluturile din Chile, Peru – eu am notat aici: saluturi din partea fratelui Valstrem din Copenhaga, din partea fratelui Graf, din partea fratelui Barilier, din partea fratelui Jenton. El tocmai a fost în Ierivan, şi toţi fraţii din Teheran şi din împrejurimi vă salută şi ei. Toţi cei din Armenia vă salută. Acum şi ei tipăresc acolo şi mesajul este răspândit. Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru aceasta.

Fratele Miyagi din Nairobi, fratele Mutika din Johannesburg, fratele Daniel din Cape Town, fratele Ilie din Likasi, fratele Ngonga, fratele Rigobear, toţi fraţii din Nigeria, Gana, de pretutindeni ei vă salută – din India, din Pakistan, din Ucraina. Da, s-ar putea spune că din întreaga lume. Aşa este.

Vazut ultima data