Predica din Krefeld - 3 mai 2020


Predica de la Krefeld

Duminică, 03 mai 2020, ora 1030

 

                                                                                          Fr. Frank

           

            Cuvântul de introducere din Lc. 2:25-35: „...”.

            Îi suntem mulțumitori Domnului din toate inimile noastre pentru că putem avea parte de ceea ce face El în timpul prezent. Noi am citit în cuvântul deintroducere că lui Simeon i-a fost descoperit prin Duhul că el nu va muri înainte să vadă pe Domnul și să trăiască personal că făgăduința care a fost scrisă în Vechiul Testament se va împlini și că el va ține în brațele sale această împlinire a făgăduinței și a putut spune: „Acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta”.frati si surori, 

            Frați și surori, dragi prieteni, noi ne aflăm într-o perioadă cu totul deosebită. Ceea ce se întâmplă pe pământ a fost spus deja dinainte, fie cu privire la Israel, fie cu privire la lucrurile care se întâmplă printre neamuri. De fiecare dată noi am atras atenția asupra ceea ce este scris în Mat. 24, Mar. 13 și Lc. 21. În toate aceste locuri Domnul a avertizat foarte serios, iar voi toți o puteți citi și reciti. El S-a dus și S-a așezat pe Muntele Măslinilor care este vis a vis de Templu. De ce a mers pe acest Munte al Măslinilor? De ce să privească spre Templu? Cine a fost vreodată pe Muntele Măslinilor știe exact; poți  merge prin Grădina Ghetsimani, apoi poți urca sus pe Muntele Templului de unde poți privi totul.

Vazut ultima data