Scrisoare circulara - 2006 aprilie

Scrisoare circulara - 2006 aprilie

 

Dragi fraţi şi iubite surori de aproape şi de departe, vă salut din toată inima în Numele Domnului nostru Isus Hristos cu textul din Apocalipsa 4:11: ”Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!”. Refrenul  din cântarea “Tu eşti vrednic…” a devenit imnul nostru preferat pe care-l cântăm din toată inima în timp ce ne închinăm lui Dumnezeu, Domnul nostru.  

Cu adevărat, cartea cu cele şapte peceţi nu mai este închisă, întregul ei conţinut, de la primul până la ultimul capitol, a fost descoperit.

Vazut ultima data