Predica din Krefeld - 1 iulie 2018


Cuvântul de introducere din Evrei 4:14-16: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”.

Îi aducem mulţumire Domnului că putem fi adunaţi din nou ca să ascultăm Cuvântul Domnului pentru a fi binecuvântaţi, zidiţi, mângâiaţi și întăriţi. Domnul Dumnezeu să binecuvânteze pe toţi fraţii şi surorile şi îndeosebi pe fraţii slujitori. O soră scumpă din Berlin m-a surprins cu un telefon şi mi-a spus: „Frate Frank, doresc să-ţi mulţumesc frumos că tu ţi-ai pus la dispoziţie toată viaţa şi tot timpul tău pentru ca noi să fim binecuvântaţi, ș.a.m.d.”. Apoi i-am spus simplu: „Scumpă soră, aşa este scris: „după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: «Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem»” (Lc. 17:10)”. Apoi, în timp ce spuneam aceasta, ea a intervenit şi a spus: „Frate Frank, tu nu eşti un rob netrebnic. Tu eşti robul înţelept şi credincios”. Da, aici trebuie să încadrăm Cuvântul lui Dumnezeu acolo unde aparţine. De aceasta aparţine şi faptul că toţi fraţii care împart această hrană sunt binecuvântaţi de Dumnezeu. Masa Domnului este bogată. Niciodată înainte masa Domnului n-a fost atât de bogată ca în zilele noastre. Dumnezeu ne-a dăruit legătura cu ceea ce a făcut El în mod supranatural prin slujba fratelui Branham, pentru ca atenţia noastră să fie îndreptată spre ceea ce veşnicul Dumnezeu a hotărât în planul Său de mântuire, astfel ca noi să credem biblic şi să și primim ceea ce ne-a făgăduit Dumnezeu.

Vazut ultima data