Slujba biblica, apostolica si profetica (ep GB01)
Doamnelor şi domnilor, dragi fraţi şi surori în Hristos, sunt fratele Frank şi vă vorbesc din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Aceasta este o slujbă biblică, apostolică şi profetică. Prin harul lui Dumnezeu, vreau să fac un anunţ minunat care vă va bucura: vom avea 52 de predici de învăţătură. Astăzi vom face începutul şi apoi ne vom ocupa de toate temele biblice importante. Vom începe cu dumnezeirea şi vom continua apoi cu celelalte teme, cum ar fi botezul în apă, cina Domnului, revenirea lui Hristos, timpul de sfârşit şi toate celelalte teme.
În această primă predică de azi, vom arunca o privire în veşnicie. Înainte să înceapă timpul era veşnicia. Voi citi patru versete din Scriptură ca să înţelegeţi ce intenţionez să spun astăzi. Şi anume felul în care S-a descoperit Dumnezeu de la începutul timpului. Pentru aceasta ne vom întoarce mai târziu la primul verset din Vechiul Testament şi apoi la primul verset din Noul Testament, ca să înţelegem cum S-a descoperit Dumnezeu pe parcursul întregului Vechi Testament.
Mai întâi vreau să citesc din 1 Timotei 1.17, cu referire la Dumnezeul cerurilor: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin”. Aici ni se vorbeşte despre Nevăzutul, Singurul Dumnezeu căruia I se cuvine toată cinstea şi slava pentru veşnicie!
Acelaşi lucru ne este spus în 1 Timotei cap. 6, vers. 15 şi 16: ,,care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin”.