Slujba biblica, apostolica si profetica (ep GB30)


Tema predicii de astăzi va fi PESAH sau Paştele. Sunt câteva noţiuni care denumesc însă acelaşi eveniment şi sărbătoare. În Exod cap. 12, găsim cuvântul PAŞTE de câteva ori (Paşte, în limba engleză PASSOVER, înseamnă ,,a trece pe lângă”). Acesta a fost un eveniment cu totul deosebit. Dumnezeu dăduse o făgăduinţă lui Avraam în Gen. 15.13: ,,După 400 de ani voi scoate pe poporul tău din robie”. Şi după ce aceşti 400 de ani au trecut, Dumnezeu Şi-a adus aminte de făgăduinţa Sa pe care o dăduse lui Avraam şi seminţei sale. Şi Domnul Dumnezeu S-a arătat lui Moise într-un rug de foc şi ia vorbit astfel: ,,Scoateţi încălţămintea, căci pământul pe care stai este un pământ sfânt”. Şi noi cunoaştem cum apoi, Moise, ca proroc al lui Dumnezeu, a fost trimis la faraon ca să-i ceară: ,,Lasă pe poporul Meu să plece!” 

Vazut ultima data