Predica din Krefeld - 4 septembrie 2005
Noi putem să spunem: recunoaşteţi astăzi că Domnul conduce pe sfinţii Lui într-un mod minunat. Noi ne bucurăm că se descoperă că toţi cei călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Nu nişte oameni care merg pe căi proprii, ci care cu adevărat se lasă călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu în tot adevărul. Aceştia sunt adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Toţi ceilalţi merg pe căile lor, au programele lor, au răstălmăcirile lor. Poporul lui Dumnezeu are însă prioritatea deosebită de a asculta în teamă de Dumnezeu Cuvântul lui Dumnezeu. Fiţi bineveniţi.
Noi nu vom putea să transmitem toate saluturile, e-mailurile din această dimineaţă. Fratele Erich Shreiber din Chile ne salută pe toţi. Ei se bucură cu noi, şi noi cu ei, şi de bucuria dăruită de Dumnezeu acestei tinere familii: un copil sănătos. Noi suntem recunoscători pentru acest lucru.
Fratele Sebastio din Ruanda ne transmite şi el salutări. Şi iarăşi, salutări din partea fratelui Iacob din Karachi. Şi fraţi şi surori din Australia m-au sunat.