Cartea:
- Fac.
- Exod.
- Lev.
- Num.
- Deut.
- Ios.
- Judc.
- Rut
- 1Sam.
- 2Sam
- 1Reg
- 2Reg
- 1Cron.
- 2Cron.
- Ezra
- Neem.
- Est.
- Iov
- Ps
- Prov.
- Ecl.
- Cint.
- Isa.
- Ier.
- Pling.
- Ezec.
- Dan.
- Osea
- Ioel
- Amos
- Obad.
- Iona
- Mica
- Naum
- Hab.
- Tef.
- Hag.
- Zah.
- Mal.
- Mat.
- Marc.
- Luc.
- Ioan
- Fapt.
- Rom.
- 1Cor.
- 2Cor
- Gal
- Efes.
- Filip.
- Col.
- 1Tes.
- 2Tes.
- 1Tim.
- 2Tim.
- Tit
- Filim.
- Evr.
- Iac.
- 1Pet.
- 2Pet.
- 1Ioan
- 2Ioan
- 3Ioan
- Iuda
- Apoc.
1. În al treizeci şi şaselea an al domniei lui Asa, Baeşa, împăratul lui Israel, s-a suit împotriva lui Iuda; şi a întărit Rama, ca să nu lase pe ai lui Asa, împăratul lui Iuda, să iasă şi să intre.
2. Asa a scos argint şi aur din vistieriile Casei Domnului şi ale casei împăratului, şi a trimis soli la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia la Damasc. Şi a pus să-i spună:
3. „Să fie un legământ între mine şi tine, cum a fost unul între tatăl meu şi tatăl tău. Iată, îţi trimit argint şi aur. Du-te, şi rupe legământul tău cu Baeşa, împăratul lui Israel, ca să se depărteze de la mine.”
4. Ben-Hadad a ascultat pe împăratul Asa; a trimis pe căpeteniile oştirii sale împotriva cetăţilor lui Israel, şi au bătut Iionul, Dan, Abel-Maim, şi toate locurile pentru merinde din cetăţile lui Neftali.
5. Când a auzit Baeşa, a încetat să mai întărească Rama, şi a pus capăt lucrărilor sale.
6. Împăratul Asa a pus pe tot Iuda să ridice pietrele şi lemnele, pe care le întrebuinţa Baeşa la întărirea Ramei, şi le-a întrebuinţat la întărirea Ghebei şi Miţpei.
7. În vremea aceea, Hanani, văzătorul, s-a dus la Asa, împăratul lui Iuda, şi i-a zis: „Pentru că te-ai sprijinit pe împăratul Siriei, şi nu te-ai sprijinit pe Domnul, Dumnezeul tău, de aceea a scăpat oastea împăratului Siriei din mâinile tale.
8. Etiopienii şi Libienii nu alcătuiau oare o oaste mare, cu o mulţime de care şi călăreţi? Şi totuşi Domnul i-a dat în mâinile tale, pentru că te sprijinisei pe El.
9. Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie.”
10. Asa s-a mâniat pe văzător, şi l-a pus la închisoare, pentru că era înfuriat împotriva lui. Tot în acelaşi timp Asa a apăsat şi pe unii din popor.
11. Faptele lui Asa, cele dintâi şi cele de pe urmă, sunt scrise în cartea împăraţilor lui Iuda şi Israel.
12. În al treizeci şi nouălea an al domniei sale, Asa s-a îmbolnăvit de picioare aşa încât avea mari dureri; chiar în timpul bolii lui, n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori.
13. Asa a adormit cu părinţii săi, şi a murit în al patruzeci şi unulea an al domniei lui;
14. l-au îngropat în mormântul pe care şi-l săpase în cetatea lui David. L-au culcat pe un pat pe care-l umpluseră cu mirodenii, şi mirosuri pregătite după meşteşugul celui ce pregăteşte mirul, şi au ars în cinstea lui foarte multe mirodenii.