1. David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări, după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmaşilor lui şi din mâna lui Saul.

2. El a zis: „Domnul este stânca mea, cetăţuia mea, Izbăvitorul meu.

3. Dumnezeu este stânca mea, la care găsesc un adăpost, scutul meu şi puterea care mă mântuieşte, turnul meu cel înalt şi scăparea mea. Mântuitorule! Tu mă scapi de silnicie.

4. Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă, şi sunt izbăvit de vrăjmaşii mei.

5. Căci valurile morţii mă înconjuraseră, şuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră;

6. legăturile mormântului mă înconjuraseră, laţurile morţii mă prinseseră.

7. În strâmtoarea mea, am chemat pe Domnul, am chemat pe Dumnezeul meu; din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns la urechile Lui.

8. Atunci pământul s-a cutremurat şi s-a clătinat, temeliile cerului s-au mişcat şi s-au zguduit, pentru că El Se mâniase.

9. Fum se ridica din nările Lui, şi un foc mistuitor ieşea din gura Lui: cărbuni aprinşi ţâşneau din ea.

10. A plecat cerurile, şi S-a pogorât: un nor gros era sub picioarele Lui.

11. Călărea pe un heruvim, şi zbura, venea pe aripile vântului;

12. era înconjurat cu întunericul ca şi cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape şi cu nori întunecoşi.

13. Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc.

14. Domnul a tunat din ceruri, Cel Prea Înalt a făcut să-I răsune glasul;

15. a aruncat săgeţi şi a risipit pe vrăjmaşii mei, a aruncat fulgerul, şi i-a pus pe fugă.

16. Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite, de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui.

17. El şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari;

18. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine.

19. Ei mă prinseseră în ziua strâmtorării mele, dar Domnul a fost sprijinitorul meu,

20. El m-a scos la loc larg. El m-a mântuit, pentru că mă iubeşte.

21. Domnul mi-a răsplătit după nevinovăţia mea, mi-a făcut după curăţia mâinilor mele;

22. căci am păzit căile Domnului, nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu.

23. Toate poruncile Lui au fost înaintea mea, şi nu m-am depărtat de la legile Lui.

24. Am fost fără vină înaintea Lui, m-am păzit de fărădelegea mea.

25. De aceea Domnul mi-a răsplătit nevinovăţia mea, după curăţia mea înainte Lui.

26. Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate,

27. cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui.

28. Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta, cobori pe cei mândri.

29. Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu.

30. Cu Tine mă năpustesc asupra unei oşti înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid.

31. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, cuvântul Domnului este curăţit; El este un scut pentru toţi cei ce caută adăpost în El.

32. Căci cine este Dumnezeu, afară de Domnul? Şi cine este o stâncă, afară de Dumnezeul nostru?

33. Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă.

34. El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi El mă aşează pe locurile mele cele înalte.

35. Îmi deprinde mâinile la luptă, şi braţele mele întind arcul de aramă.

36. Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, şi ajung mare prin bunătatea Ta.

37. Lărgeşti drumul sub paşii mei, şi picioarele mele nu se clatină.

38. Urmăresc pe vrăjmaşii mei, şi-i nimicesc, nu mă întorc până nu-i nimicesc.

39. Îi nimicesc, îi zdrobesc, de nu se mai scoală; cad sub picioarele mele.

40. Tu mă încingi cu putere pentru luptă, răpui sub mine pe potrivnicii mei.

41. Faci pe vrăjmaşii mei să dea dosul înaintea mea, şi nimicesc pe cei ce mă urăsc.

42. Se uită în jurul lor, şi nu-i cine să-i scape. Strigă către Domnul dar nu le răspunde!

43. Îi pisez ca pulberea pământului, îi zdrobesc, îi calc în picioare, ca noroiul de pe uliţe.

44. Mă scapi din neînţelegerile poporului meu; mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor; un popor pe care nu-l cunoşteam îmi este supus.

45. Fiii străinului mă linguşesc; mă ascultă la cea dintâi poruncă.

46. Fiii străinului leşină de la inimă, tremură când ies afară din cetăţuie.

47. Trăiască Domnul, şi binecuvântată să fie Stânca mea! Înălţat să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele,

48. Dumnezeu, care este răzbunătorul meu, care-mi supune popoarele,

49. şi care mă face să scap de vrăjmaşii mei! Tu mă înalţi mai presus de potrivnicii mei, mă izbăveşti de omul asupritor.

50. De aceea Te voi lăuda printre neamuri, Doamne! Şi voi cânta spre slava Numelui Tău.

51. El dă mari izbăviri împăratului Său, şi arată milă unsului Său: lui David, şi seminţei lui, pentru totdeauna.”