1. Păzeşte-ţi piciorul, când intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.

2. Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.

3. Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.

4. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa, pe care ai făcut-o.

5. Mai bine să nu faci nici o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti.

6. Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mâinilor tale?

7. Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.

8. Când vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt.

9. Dar un folos pentru ţară în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară.

10. Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!

11. Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă: şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?

12. Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.

13. Este un mare rău, pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor.

14. Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini.

15. Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui.

16. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s-a trudit în vânt?

17. Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.

18. Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.

19. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.

20. Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.