Cartea:
- Fac.
- Exod.
- Lev.
- Num.
- Deut.
- Ios.
- Judc.
- Rut
- 1Sam.
- 2Sam
- 1Reg
- 2Reg
- 1Cron.
- 2Cron.
- Ezra
- Neem.
- Est.
- Iov
- Ps
- Prov.
- Ecl.
- Cint.
- Isa.
- Ier.
- Pling.
- Ezec.
- Dan.
- Osea
- Ioel
- Amos
- Obad.
- Iona
- Mica
- Naum
- Hab.
- Tef.
- Hag.
- Zah.
- Mal.
- Mat.
- Marc.
- Luc.
- Ioan
- Fapt.
- Rom.
- 1Cor.
- 2Cor
- Gal
- Efes.
- Filip.
- Col.
- 1Tes.
- 2Tes.
- 1Tim.
- 2Tim.
- Tit
- Filim.
- Evr.
- Iac.
- 1Pet.
- 2Pet.
- 1Ioan
- 2Ioan
- 3Ioan
- Iuda
- Apoc.
1. O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?
2. Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?
3. Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?
4. În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!
5. Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?
6. Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”
7. Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă.
8. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”
9. Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.
10. Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”
11. Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.”
12. Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” .
13. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, - fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” -
14. pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.
15. Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.
16. Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui” . Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale” , adică Hristos.
17. Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.
18. Căci dacă moştenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduinţă; şi Dumnezeu printr-o făgăduinţă a dat-o lui Avraam.
19. Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” , căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.
20. Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur.
21. Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege.
22. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.
23. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.
24. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.
25. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
27. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.
28. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.
29. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.