Capitolul:

1. Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ, şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor.

2. Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune.

3. Să spui: ,Ascultaţi Cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, şi locuitori ai Ierusalimului! Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire, care va face să ţiuie urechile oricui va auzi vorbindu-se de ea.

4. Pentru că M-au părăsit, au spurcat locul acesta, au adus în el tămâie altor dumnezei, pe care nu-i cunoşteau nici ei, nici părinţii lor, nici împăraţii lui Iuda, şi au umplut locul acesta cu sânge nevinovat.

5. Au zidit şi înălţimi lui Baal, ca să ardă pe copiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru, pe care nici nu-l poruncisem, nici nu-l rânduisem, şi nici nu-Mi trecuse prin minte.”

6. „De aceea, iată, vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici Valea Ben-Hinom, ci se va numi Valea Măcelului!

7. În locul acesta voi zădărnici sfatul lui Iuda şi al Ierusalimului, îi voi face să cadă ucişi de sabie înaintea vrăjmaşilor lor, şi de mâna celor ce vor să le ia viaţa. Trupurile lor moarte le voi da hrană păsărilor cerului şi fiarelor pământului.

8. Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea, se vor îngrozi şi vor şuiera, când vor vedea toate rănile ei.

9. Îi voi face să mănânce carnea fiilor şi fiicelor lor, aşa că îşi vor mânca unii carnea altora, în mijlocul necazului şi strâmtorării, în care-i vor aduce vrăjmaşii lor, şi cei ce vor să le ia viaţa.

10. Să spargi apoi vasul, sub ochii oamenilor care vor merge cu tine.

11. Şi să le spui: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet, din lipsă deloc pentru îngropare.

12. Aşa voi face locului acestuia - zice Domnul - şi locuitorilor lui, şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul.

13. Casele Ierusalimului, şi casele împăraţilor lui Iuda vor fi necurate ca Tofetul, toate casele pe acoperişul cărora se aducea tămâie întregii oştiri a cerurilor, şi se turnau jertfe de băutură altor dumnezei!”

14. Ieremia s-a întors din Tofet, unde-l trimisese Domnul să prorocească. Apoi a stat în curtea Casei Domnului, şi a zis întregului popor:

15. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste cetatea aceasta şi peste toate cetăţile care ţin de ea, toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai dinainte, pentru că şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele.”