1. „Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.

2. Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, cetăţuia cea tare într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită.

3. De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine.

4. Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.

5. Cum domoleşti căldura într-un pământ arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăbuşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăbuşite cântările de biruinţă ale asupritorilor.”

6. Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.

7. Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele, şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile;

8. nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele, şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.

9. În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne înveselim, şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!

10. Căci mâna Domnului se odihneşte pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

11. În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mâinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mândria, şi face de nimica dibăcia mâinilor lui.

12. El surpă, prăbuşeşte întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbuşeşte la pământ, în ţărână.”