Numaratoarea inversa

Numaratoarea inversa

Mulţumesc, frate Neville! Domnul să te binecuvînteze. Eu sînt întotdeauna un pic în grabă, eu am intrat abia acum. Fratele Moore m-a sunat şi m-a invitat la jubileul de cincizeci de ani al bisericilor penticostale. Eu am încercat să stabilesc datele pentru un alt loc cu "Comercianţii creştini. Eu am spus: "Ascultă te rog: trebuie să se cînte ,Crede numai. Tu ştii ce înseamnă aceasta. Eu i-am dat lui Billy telefonul şi am ieşit pe uşă afară. Eu nu ştiu ce vor stabili. Eu aş merge cu plăcere în Louisiana, la oamenii aceştia bătrîni şi minunaţi ai Sudului. Apoi trebuie să fiu cam în acelaşi timp în Florida la o conferinţă regională a comercianţilor creştini. Problema este complicată dacă încerci să planifici totul într-un timp aşa de scurt.

Noi toţi sîntem bucuroşi că ne aflăm în dimineaţa aceasta aici, că sîntem în viaţă printre cei care pot spune „Amin“. Aşa este. Îmi pare rău că aici este totul supra-aglomerat. Mi s-a spus că unii oameni au venit şi au plecat din nou. Noi facem tot posibilul. Asta înţelegeţi voi siguri. Scuzaţi-mă! Puteţi să auziţi bine din microfonul acesta sau din celălalt? Din acesta? Bine! Puneţi-l mai aproape, vă rog. Acesta este pentru înregistrare, nu-i aşa?

Aţi fost bucuroşi ieri seară? Toţi care au fost aici, au fost binecuvîntaţi împreună cu noi de Domnul. Se poate spune mai mult despre mesajul acesta, dar m-am gîndit că voi vă veţi adînci în el. Voi veţi recunoaşte şi veţi înţelege printre rînduri ceasul în care trăim. Noi sîntem chiar la sfîrşitul timpului. Asta cred eu. Sigur au crezut toţi aceasta, aşa cred eu, de cînd a făgăduit Isus revenirea Sa. Dar voi ştiţi că în una din aceste zile El va veni. Eu nu văd nimic ce ar trebui să se mai întîmple, în afară de răpirea Bisericii.

Vazut ultima data