1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,

2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor.

3. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt, şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?

4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

5. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.

6. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară, şi l-au îngropat.

7. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.

8. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da” , a răspuns ea, „cu atâta.”

9. Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, sunt la uşă, şi te vor lua şi pe tine.”

10. Ea a căzut îndată la picioarele lui, şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară, şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.

11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.

12. Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,

13. şi nici unul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.

14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;

15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe, şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.

16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

17. Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,

18. au pus mâinile pe apostoli, şi i-au aruncat în temniţa de obşte.

19. Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis:

20. „Duceţi-vă, staţi în Templu, şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.”

21. Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu, şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el, au venit pe neaşteptate, au adunat Soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.

22. Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel:

23. „Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”

24. Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi, şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.

25. Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii, pe care i-aţi băgat în temniţă, stau în Templu, şi învaţă pe norod.”

26. Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.

27. După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:

28. „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.”

29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

30. Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.

31. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

32. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

33. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă şi s-au sfătuit să-i omoare.

34. Dar un Fariseu numit Gamaliel, un învăţător al Legii, preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în Sobor şi a poruncit să scoată puţin afară pe apostoli.

35. Apoi le-a zis: „Bărbaţi Israeliţi, luaţi seama bine ce aveţi de gând să faceţi oamenilor acestora.

36. Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi.

37. După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră, au fost risipiţi.

38. Şi acum, eu vă spun: ,Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;

39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu.”

40. Ei au ascultat de el. Şi, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, şi le-au dat drumul.

41. Ei au plecat dinaintea Soborului, şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi, pentru Numele Lui.

42. Şi în fiecare zi, în Templu şi acasă, nu încetau să înveţe pe oameni, şi să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.