1. După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.

2. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, şi se lăsase un frig mare.

3. Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii, şi s-a lipit de mâna lui.

4. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci ,Dreptatea nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”

5. Pavel a scuturat năpârca în foc, şi n-a simţit nici un rău.

6. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult, şi au văzut că nu i se întâmplă nici un rău, şi-au schimbat părerea, şi ziceau că este un zeu.

7. În împrejurimi erau moşiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit şi ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoinţă trei zile.

8. Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el, şi l-a vindecat.

9. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela, şi au fost vindecaţi.

10. Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.”

11. După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor.

12. Am ajuns la Siracusa, şi am rămas acolo trei zile.

13. De acolo, am mers înainte pe lângă coastă, şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,

14. unde am dat peste nişte fraţi, care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma.

15. Din Roma ne-au ieşit înainte, până în „Forul lui Apiu” , şi până la „Cele trei Cârciumi” , fraţii, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulţumit lui Dumnezeu, şi s-a îmbărbătat.

16. Când am ajuns la Roma, sutaşul a dat pe cei întemniţaţi căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit cu un ostaş care-l păzea.

17. După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii Iudeilor; şi, când s-au adunat, le-a zis: „Fraţilor, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinţilor noştri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, şi de acolo am fost dat în mâinile Romanilor.

18. După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nici o vină vrednică de moarte.

19. Dar Iudeii s-au împotrivit, şi am fost silit să cer să fiu judecat de Cezar, fără să am dealtfel nici un gând să pârăsc neamul meu.

20. De aceea, v-am chemat să vă văd, şi să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanţ.”

21. Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudea nici o scrisoare cu privire la tine, şi n-a venit aici nici un frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.

22. Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că ştim că partida aceasta pretutindeni stârneşte împotrivire.”

23. I-au hotărât o zi, şi au venit mai mulţi la locuinţa lui. Pavel le-a vestit Împărăţia lui Dumnezeu, le-a adus dovezi, şi a căutat să-i încredinţeze, prin Legea lui Moise şi prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ţinea de dimineaţă până seara.

24. Unii au crezut ce le spunea el, iar alţii n-au crezut.

25. Fiindcă ei au plecat acasă în neînţelegere unii cu alţii, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin proorocul Isaia către părinţii voştri,

26. când a zis: ,Du-te la poporul acesta, şi zi-i: „Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; cu ochii voştri veţi privi, şi nu veţi vedea.

27. Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”

28. Să ştiţi dar că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor, şi o vor asculta.”

29. Când a zis aceste vorbe, Iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.

30. Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,

31. propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu, şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nici o piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.