Cartea:
- Fac.
- Exod.
- Lev.
- Num.
- Deut.
- Ios.
- Judc.
- Rut
- 1Sam.
- 2Sam
- 1Reg
- 2Reg
- 1Cron.
- 2Cron.
- Ezra
- Neem.
- Est.
- Iov
- Ps
- Prov.
- Ecl.
- Cint.
- Isa.
- Ier.
- Pling.
- Ezec.
- Dan.
- Osea
- Ioel
- Amos
- Obad.
- Iona
- Mica
- Naum
- Hab.
- Tef.
- Hag.
- Zah.
- Mal.
- Mat.
- Marc.
- Luc.
- Ioan
- Fapt.
- Rom.
- 1Cor.
- 2Cor
- Gal
- Efes.
- Filip.
- Col.
- 1Tes.
- 2Tes.
- 1Tim.
- 2Tim.
- Tit
- Filim.
- Evr.
- Iac.
- 1Pet.
- 2Pet.
- 1Ioan
- 2Ioan
- 3Ioan
- Iuda
- Apoc.
1. Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit.
2. Şi acum ei păcătuiesc într-una, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei, şi jertfind oameni, sărută viţei!
3. De aceea, vor fi ca norul de dimineaţă, ca roua care trece repede, ca pleava suflată de vânt din arie, ca fumul, care iese din horn.
4. Dar Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.
5. Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă.
6. Dar când au dat de păşune, s-au săturat, şi când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat.
7. Eu M-am făcut ca un leu pentru ei, şi-i pândesc ca un pardos pe drum.
8. Mă năpustesc asupra lor, ca o ursoaică lipsită de puii ei, le sfâşii învelişul inimii; îi înghit pe dată ca un leu, şi fiarele câmpului îi vor face bucăţi.
9. Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.
10. Unde este împăratul tău, ca să te scape în toate cetăţile tale? Unde sunt judecătorii tăi, despre care ziceai: „Dă-mi un împărat şi domni?”
11. Ţi-am dat un împărat în mânia Mea, şi ţi-l iau în urgia Mea!
12. Nelegiuirea lui Efraim este strânsă, păcatul lui este păstrat.
13. Îl vor apuca durerile naşterii; este un copil neînţelept, căci nu poate să nască la vremea sorocită!
14. Îi voi răscumpăra din mâna locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!
15. Oricât de roditor ar fi Efraim în mijlocul fraţilor săi, tot va veni vântul de răsărit, se va stârni din pustie un vânt al Domnului, îi va usca izvoarele, şi-i va seca fântânile: va jefui vistieria de toate vasele ei de preţ.
16. Samaria este pedepsită, pentru că s-a răzvrătit împotriva Dumnezeului ei. Vor cădea ucişi de sabie; pruncii lor vor fi zdrobiţi, şi vor spinteca pântecele femeilor lor însărcinate.