Predica din 29/07/1984 (Redif sam 10/04/2021)


                                                                                                                                 Redifuzata sambata 10/04/2021

...Acest lucru nu vrem să-l fi cântat doar, ci vrem să-l credem din tot sufletul și din toată inima. De foarte multe ori totul vorbește împotrivă, dar adânc în inimile noastre, credem ce a spus Dumnezeu. Noi nu privim la împrejurări. Dacă Iov s-ar fi uitat la împrejurări, atunci el ar fi fost acela care i-ar fi spus soției sale: „Ascultă, nu mai are niciun sens să-I slujim lui Dumnezeu!” El nu s-a uitat la împrejurări, ci s-a uitat la Domnul! Și pentru că a făcut lucrul acesta, a sosit ziua și ceasul în care Dumnezeu S-a descoperit. Toate aceste lucruri au fost scrise pentru ca noi, în toate încercările noastre, să știm ce avem de făcut. Iar sfânta Scriptură ne spune: „Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul...” (Iac. 5:11). Nu a fost vorba despre ceea ce s-a petrecut între timp și despre ceea ce a nimicit și prăpădit vrăjmașul, ci despre sfârșit. Sfârșitul va fi încununat. „Cine va răbda până la sfârșit” și noi vrem să aparținem de aceștia. La Dumnezeu toate lucrurile sunt în simplitate și nu poate fi suficient de simplu. Îl iubesc pe fratele nostru Schmidt nu numai pentru că el vine din Orientul Îndepărtat - s-a născut la 4000 de km dincolo de Moscova și acolo și-a petrecut cea mai mare parte a vieții - ci pentru că Îl iubește pe Domnul și Cuvântul Său. Și același lucru îl putem spune și unii despre alții: noi ne iubim pentru că Dumnezeu ne-a iubit. Noi ne îngăduim unii pe alții, ne rugăm unii pentru alții și ne susținem unii pe alții. În aceasta se descoperă adevărata dragoste a lui Dumnezeu

Vazut ultima data