Capitolul:

1. Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. -

2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cercetează duhurile este Domnul. -

3. Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. -

4. Domnul a făcut toate pentru o ţintă, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii. -

5. Orice inimă trufaşă este o scârbă înaintea Domnului; hotărât, ea nu va rămâne nepedepsită. -

6. Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. -

7. Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. -

8. Mai bine puţin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate. -

9. Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii. -

10. Hotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele împăratului, gura lui nu trebuie să facă greşeli când judecă. -

11. Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt lucrarea Lui. -

12. Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie. -

13. Buzele neprihănite sunt plăcute împăraţilor, şi ei iubesc pe cel ce vorbeşte cu neprihănire. -

14. Mânia împăratului este un vestitor al morţii, dar un om înţelept trebuie s-o potolească. -

15. Seninătatea feţei împăratului este viaţa, şi bunăvoinţa lui este ca o ploaie de primăvară. -

16. Cu cât mai mult face câştigarea înţelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câştigarea priceperii decât a argintului! -

17. Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela îşi păzeşte sufletul, care veghează asupra căii sale. -

18. Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înainte căderii. -

19. Mai bine să fii smerit cu cei smeriţi, decât să împarţi prada cu cei mândri. -

20. Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, şi cine se încrede în Domnul este fericit. -

21. Cine are o inimă înţeleaptă este numit priceput, dar dulceaţa buzelor măreşte ştiinţa. -

22. Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are; dar pedeapsa nebunilor este nebunia lor. -

23. Cine are o inimă înţeleaptă, îşi arată înţelepciunea când vorbeşte, şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. -

24. Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase. -

25. Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte. -

26. Cine munceşte, pentru el munceşte, căci foamea lui îl îndeamnă la lucru. -

27. Omul stricat pregăteşte nenorocirea, şi pe buzele lui este ca un foc aprins. -

28. Omul neastâmpărat stârneşte certuri, şi pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni. -

29. Omul asupritor amăgeşte pe aproapele său, şi-l duce pe o cale, care nu este bună. -

30. Cine închide ochii, ca să se dedea la gânduri stricate, cine-şi muşcă buzele, a şi săvârşit răul. -

31. Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. -

32. Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi. -

33. Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul. -