1. Isaac îmbătrânise, şi ochii îi slăbiseră, aşa că nu mai vedea. Atunci a chemat pe Esau, fiul lui cel mai mare, şi i-a zis: „Fiule!” „Iată-mă” , i-a răspuns el.

2. Isaac a zis: „Iată am îmbătrânit, şi nu ştiu ziua morţii mele.

3. Acum dar, te rog, ia-ţi armele, tolba şi arcul, du-te la câmp, şi adu-mi vânat.

4. Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi s-o mănânc, ca să te binecuvânteze sufletul meu înainte de a muri.”

5. Rebeca a ascultat ce spunea Isaac fiului său Esau. Şi Esau s-a dus la câmp, ca să prindă vânatul şi să-l aducă.

6. Apoi Rebeca a zis fiului său Iacov: „Iată, am auzit pe tatăl tău vorbind astfel fratelui tău Esau:

7. „Adu-mi vânat, şi fă-mi o mâncare ca să mănânc; şi te voi binecuvânta înaintea Domnului, înainte de moartea mea.”

8. Acum, fiule, ascultă sfatul meu, şi fă ce îţi poruncesc.

9. Du-te de ia-mi din turmă doi iezi buni, ca să fac din ei tatălui tău o mâncare gustoasă cum îi place;

10. tu ai s-o duci tatălui tău s-o mănânce, ca să te binecuvânteze înainte de moartea lui.”

11. Iacov a răspuns mamei sale: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n-am păr deloc.

12. Poate că tatăl meu mă va pipăi, şi voi trece drept mincinos înaintea lui, şi, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”

13. Mama sa i-a zis: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu, şi du-te de adu-mi-i.”

14. Iacov s-a dus de i-a luat, şi i-a adus mamei sale, care a făcut o mâncare, cum îi plăcea tatălui său.

15. În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, care se găseau acasă, şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.

16. I-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul, care era fără păr.

17. Şi a dat în mâna fiului său Iacov mâncarea gustoasă şi pâinea, pe care le pregătise.

18. El a venit la tatăl său, şi a zis: „Tată!” „Iată-mă” , a zis Isaac. „Cine eşti tu, fiule?”

19. Iacov a răspuns tatălui său: „Eu sunt Esau, fiul tău cel mai mare; am făcut ce mi-ai spus. Scoală-te, rogu-te, şezi de mănâncă din vânatul meu, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”

20. Isaac a zis fiului său: „Cum, l-ai şi găsit, fiule?” Şi Iacov a răspuns: „Domnul, Dumnezeul tău, mi l-a scos înainte.”

21. Isaac a zis lui Iacov: „Apropie-te dar, să te pipăi, fiule, ca să ştiu dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau, sau nu.”

22. Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac, care l-a pipăit, şi a zis: „Glasul este glasul lui Iacov, dar mâinile sunt mâinile lui Esau.”

23. Nu l-a cunoscut, pentru că mâinile îi erau păroase, ca mâinile fratelui său Esau; şi l-a binecuvântat.

24. Isaac a zis: „Tu eşti deci fiul meu Esau?” Şi Iacov a răspuns: „Eu sunt.”

25. Isaac a zis: „Adu-mi să mănânc din vânatul fiului meu, ca sufletul meu să te binecuvânteze.” Iacov i-a adus, şi el a mâncat; i-a adus şi vin, şi a băut.

26. Atunci tatăl său Isaac i-a zis: „Apropie-te dar, şi sărută-mă, fiule.”

27. Iacov s-a apropiat, şi l-a sărutat. Isaac a simţit mirosul hainelor lui; apoi l-a binecuvântat, şi a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvântat Domnul.

28. Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer, Şi grăsimea pământului, Grâu şi vin din belşug!

29. Să-ţi fie supuse noroade, Şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta.”

30. Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov, şi abia plecase Iacov de la tatăl său Isaac, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare.

31. A făcut şi el o mâncare gustoasă, pe care a adus-o tatălui său. Şi a zis tatălui său: „Tată, scoală-te şi mănâncă din vânatul fiului tău, pentru ca să mă binecuvânteze sufletul tău!”

32. Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine eşti tu?” Şi el a răspuns: „Eu sunt fiul tău cel mai mare, Esau.”

33. Isaac s-a înspăimântat foarte tare, şi a zis: „Cine este atunci cel ce a prins vânat, şi mi l-a adus? Eu am mâncat din toate, înainte de a veni tu, şi l-am binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat.

34. Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!”

35. Isaac a zis: „Fratele tău a venit cu vicleşug, şi ţi-a luat binecuvântarea.”

36. Esau a zis: „Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!” Şi a zis: „N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?”

37. Isaac a răspuns, şi a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut stăpân peste tine, şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?”

38. Esau a zis tatălui său: „N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvântează-mă şi pe mine, tată!” Şi Esau a ridicat glasul şi a plâns.

39. Tatăl său Isaac a răspuns, şi i-a zis: „Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pământului Şi de roua cerului, de sus.

40. Vei trăi din sabia ta, Şi vei sluji fratelui tău; Dar când te vei răscula, Vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!”

41. Esau a prins ură pe Iacov, din pricina binecuvântării, cu care-l binecuvântase tatăl său. Şi Esau zicea în inima sa: „Zilele de bocet pentru tatăl meu sunt aproape, şi apoi am să ucid pe fratele meu Iacov.”

42. Şi au spus Rebecii cuvintele lui Esau, fiul ei cel mai mare. Ea a trimis atunci de a chemat pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr, şi i-a zis: „Iată, fratele tău Esau vrea să se răzbune pe tine, omorându-te.

43. Acum, fiule, ascultă sfatul meu: scoală-te, fugi la fratele meu Laban în Haran;

44. şi rămâi la el câtăva vreme, până se va potoli mânia fratelui tău,

45. până va trece de la tine urgia fratelui tău, şi va uita ce i-ai făcut. Atunci voi trimite să te cheme. Pentru ce să fiu lipsită de voi amândoi într-o zi?”

46. Rebeca a zis lui Isaac: „M-am scârbit de viaţă, din pricina fetelor lui Het. Dacă Iacov va lua o asemenea nevastă, dintre fetele lui Het, dintre fetele ţării acesteia, la ce-mi mai este bună viaţa?”