1. Iosif s-a aruncat pe faţa tatălui său, l-a plâns, şi l-a sărutat.

2. A poruncit doctorilor, care erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii au îmbălsămat pe Israel.

3. Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi Egiptenii l-au plâns şaptezeci de zile.

4. După ce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon, şi le-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon, ce vă spun eu.

5. Tatăl meu m-a pus să jur, zicând: „Iată, în curând eu am să mor! Să mă îngropi în mormântul, pe care mi l-am săpat în ţara Canaan. Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.”

6. Faraon a răspuns: „Suie-te, şi îngroapă pe tatăl tău, după jurământul pe care te-a pus să-l faci.”

7. Iosif s-a suit, ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s-au suit toţi slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui, toţi bătrânii ţării Egiptului,

8. toată casa lui Iosif, fraţii săi, şi casa tatălui său; n-au lăsat în ţinutul Gosen decât pruncii, oile şi boii.

9. Împreună cu Iosif mai erau care şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare.

10. Când au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plângere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile.

11. Locuitorii ţării, Canaaniţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad, şi au zis: „Iată un mare bocet printre Egipteni!” De aceea s-a dat acestei arii numele Abel-Miţraim (Jalea Egiptenilor); ea este dincolo de Iordan.

12. Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.

13. L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care-l cumpărase Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormântare, şi care este faţă în faţă cu Mamre.

14. Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s-a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.

15. Când au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi, şi ne va întoarce tot răul, pe care i l-am făcut?”

16. Şi au trimis să spună lui Iosif: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:

17. „Aşa să vorbiţi lui Iosif: ,Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău! Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns când a auzit cuvintele acestea.

18. Fraţii lui au venit şi s-au aruncat ei înşişi cu faţa la pământ înaintea lui, şi i-au zis: „Suntem robii tăi.”

19. Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă; căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?

20. Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

21. Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat, şi le-a îmbărbătat inimile.

22. Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani.

23. Iosif a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s-au născut pe genunchii lui.

24. Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara, pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.”

25. Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.”

26. Iosif a murit, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într-un sicriu în Egipt.