Cartea:
- Fac.
- Exod.
- Lev.
- Num.
- Deut.
- Ios.
- Judc.
- Rut
- 1Sam.
- 2Sam
- 1Reg
- 2Reg
- 1Cron.
- 2Cron.
- Ezra
- Neem.
- Est.
- Iov
- Ps
- Prov.
- Ecl.
- Cint.
- Isa.
- Ier.
- Pling.
- Ezec.
- Dan.
- Osea
- Ioel
- Amos
- Obad.
- Iona
- Mica
- Naum
- Hab.
- Tef.
- Hag.
- Zah.
- Mal.
- Mat.
- Marc.
- Luc.
- Ioan
- Fapt.
- Rom.
- 1Cor.
- 2Cor
- Gal
- Efes.
- Filip.
- Col.
- 1Tes.
- 2Tes.
- 1Tim.
- 2Tim.
- Tit
- Filim.
- Evr.
- Iac.
- 1Pet.
- 2Pet.
- 1Ioan
- 2Ioan
- 3Ioan
- Iuda
- Apoc.
1. Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.
2. Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins.
3. Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.
4. Adunăturii de oameni, care se aflau în mijlocul lui Israel, i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă, şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?
5. Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt, şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi.
6. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta.”
7. Mana semăna cu grăuntele de coriandru, şi la vedere era ca bedeliumul.
8. Poporul se risipea şi o strângea, o măcina la râşniţă, sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală, şi făcea turte din ea. Mana avea gustul unei turte făcute cu untdelemn.
9. Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana.
10. Moise a auzit pe popor plângând, fiecare în familia lui şi la uşa cortului lui. Mânia Domnului s-a aprins cu tărie. Moise s-a întristat,
11. şi a zis Domnului: „Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău, şi pentru ce n-am căpătat eu trecere înaintea Ta, de ai pus peste mine sarcina acestui popor întreg?
12. Oare eu am zămislit pe poporul acesta? Oare eu l-am născut, ca să-mi zici: ,Poartă-l la sânul tău, cum poartă doica pe copil , până în ţara pe care ai jurat părinţilor lui că i-o vei da?
13. De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Căci ei plâng la mine, zicând: ,Dă-ne carne ca să mâncăm!
14. Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.
15. Decât să Te porţi aşa cu mine, mai bine omoară-mă, Te rog, dacă mai am vreo trecere înaintea Ta, ca să nu-mi mai văd nenorocirea.”
16. Domnul a zis lui Moise: „Adună la Mine şaptezeci de bărbaţi, dintre bătrânii lui Israel, din cei pe care-i cunoşti ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra lor; adu-i la cortul întâlnirii, şi să se înfăţişeze acolo împreună cu tine.
17. Eu Mă voi pogorî, şi îţi voi vorbi acolo; voi lua din duhul care este peste tine, şi-l voi pune peste ei ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului, şi să n-o porţi tu singur.
18. Să spui poporului: ,Sfinţiţi-vă pentru mâine, şi aveţi să mâncaţi carne, fiindcă aţi plâns în auzul Domnului, şi aţi zis: ,Cine ne va da carne să mâncăm? Căci noi o duceam bine în Egipt! Domnul vă va da carne, şi veţi mânca.
19. Aveţi să mâncaţi carne, nu o zi, nici două zile, nici cinci zile, nici zece zile, nici două zeci de zile,
20. ci o lună întreagă, până vă va ieşi pe nări, şi vă veţi scârbi de ea, pentru că n-aţi ascultat de Domnul care este în mijlocul vostru, şi pentru că aţi plâns înaintea Lui, zicând: ,Pentru ce am ieşit noi oare din Egipt?”
21. Moise a zis: „Şase sute de mii de oameni care merg pe jos alcătuiesc poporul în mijlocul căruia sunt eu, şi Tu zici: ,Le voi da carne, şi vor mânca o lună întreagă!
22. Putem tăia oare atâtea oi şi atâţia boi, ca să ajungă? Sau nu cumva avem să prindem toţi peştii mării, ca să le ajungă?”
23. Domnul a răspuns lui Moise: „Nu cumva s-a scurtat oare mâna Domnului? Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.”
24. Moise a ieşit, şi a spus poporului cuvintele Domnului. A adunat şaptezeci de bărbaţi din bătrânii poporului, şi i-a pus în jurul cortului.
25. Domnul S-a pogorât în nor, şi a vorbit lui Moise; a luat din duhul care era peste el, şi l-a pus peste cei şaptezeci de bătrâni. Şi de îndată ce duhul s-a aşezat peste ei, au început să prorocească; dar după aceea n-au mai prorocit.
26. Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s-a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să prorocească şi ei în tabără.
27. Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: „Eldad şi Medad prorocesc în tabără.”
28. Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul, şi a zis: „Domnule Moise, opreşte-i.”
29. Moise i-a răspuns: „Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!”
30. Apoi Moise s-a întors în tabără, el şi bătrânii lui Israel.
31. Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepeliţe, şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pământului.
32. În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberei.
33. Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare.
34. Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.
35. De la Chibrot-Hataava, poporul a plecat la Haţerot, şi s-a oprit la Haţerot.