Predica din Krefeld - 7 decembrie 2008

Predica de la Krefeld

Duminică, 7 decembrie 2008, ora 10

Ewald Frank

[…] Doamne iubit, Dumnezeu veșnic credincios, Tu ai confirmat din nou acest lucru în timpul nostru: Tu Cel înviat Te-ai descoperit, Te-ai manifestat într-un mod vizibil în vremea noastră. Orbii și-au primit vederea, muții au vorbit, surzii au auzit, ologii au fost vindecați. Tu ai vindecat mai ales de cancer – așa i-ai spus fratelui nostru iubit: „Nici măcar cancerul nu va rezista rugăciunii tale”. Tu ți-ai supus totul, Tu ești Biruitorul de pe Golgota și noi Îți mulțumim că Tu ai dăruit această biruință Bisericii Tale reașezate și ne conduci spre desăvârșire.

Fii prezent azi, după făgăduința Ta, pentru că așa ne-ai promis: „acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor”. Fii în mijlocul nostru, vorbește, lucrează, mântuiește, vindecă, botează cu Duhul Sfânt și cu foc. Descoperă-Ți slava, preia conducerea acestui serviciu divin. Poporul Tău Îți este dedicat. Binecuvântat și lăudat să fie Numele Tău cel sfânt. Amin. Puteți lua loc.

[are loc o binecuvântare de copil, se cântă, apoi fratele Frank transmite salutări – n.tr.]

Multe lucruri ar putea fi spuse… Vom continua și azi cu ceea ce am început ieri. Dați-mi voie să spun ceva, foarte scurt, în legătură cu cei 50 de ani care au trecut. Dumnezeu ne-a ajutat cu adevărat, El a dăruit har de fiecare dată… dacă mă gândesc la diferitele perioade care au trecut, atunci nu pot decât să mulțumesc Domnului. Prima încercare grea a venit odată cu anul 1977, când s-a făcut mare caz de câteva citate ale fratelui Branham despre anul 1977 și iubitul frate Vayle, cel care a scris cartea CELE ȘAPTE EPOCI ALE BISERICII, a făcut ceva de necrezut în această carte: în varianta engleză a acestei cărți, la pagina 322, el a scris că toate sistemele lumești se vor sfârși în anul 1977 și va începe Împărăția de o mie de ani. Această afirmație a produs atâta necaz… Această afirmație n-a venit de pe buzele fratelui Branham – eu pot spune foarte clar acest lucru, pentru că am toate citatele într-o broșură albastră – le-am citit pe toate și le-am comparat cu predicile. Deci, afirmația cu pricina n-a venit de pe buzele fratelui Branham, ci, este scrisă în această carte care are pe copertă numele lui William Branham; nimănui nu i-ar fi trecut prin cap că în carte există lucruri pe care fratele Branham nu le-a spus niciodată astfel. Consecințele acestui lucru au fost că până și cel mai bun prieten al meu din Tucson nu mi-a mai spus nici „la revedere” și mi-a reproșat că dacă nu cred că în anul 1977 totul va lua sfârșit, atunci îl resping pe profet. Apoi, a mai spus și că „dacă un profet face o prezicere, aceasta este ca și o profeție [autentică]”. Eu am fost nevoit să spun că „anul 1977 va veni și va trece fără a se întâmpla ceva”. Asta i-a făcut pe toți frații din SUA să se distanțeze de mine și de atunci încolo au vehiculat ideea că „fratele Frank îl corectează pe profet”. Nu este vorba de a-l corecta pe profet, ci este vorba de a-I da dreptate lui Dumnezeu. Și dacă este scris că nimeni nu cunoaște ziua sau ceasul sau anul, atunci rămâne așa pentru totdeauna.

În acea seară de septembrie din 1976, aici unde era acel cireș bătrân, Domnul mi-a spus cu un glas puternic: „Robul meu, mergi pe terenul vecin și închină-mi-l Mie. Construiește pe el pentru că din multe țări vor veni oameni care vor trebui găzduiți”. Nu trebuia să mai vină mulți frați, și chiar de ar fi venit tot cerul să-mi spună contrariul, Domnul vorbise și eu am știut că trebuie să fac ceea ce Domnul mi-a poruncit. Acolo unde sunt brazii aceștia era un gard înalt de doi metri, cu sârmă ghimpată, și după acesta era un lagăr din al doilea război mondial. Eu am ocolit gardul acesta ca să intru pe acest teren și i l-am dedicat lui Dumnezeu, prin credință. Acum privim înapoi la toți acești ani. Știu că nu este confortul dintr-un hotel de cinci stele, dar avem un loc unde ne putem capul și-I mulțumim Domnului Dumnezeu pentru aceasta.

După ce a trecut anul 1977, nimeni nu s-a corectat și în aceasta constă marea problemă. Să greșești este omenește, dar după aceea corectează greșeala – pentru aceasta este necesar harul lui Dumnezeu. Noi, de la început, am pus accentul pe a spune doar ce zice Scriptura, pe a crede doar ce a spus Scriptura.

Deci, privim înapoi la câteva încercări prin care am trecut în decursul anilor. Apoi, cum am menționat deja ieri, a trebuit să trecem puternic printr-o încercare în anul 1979. Și din aceasta ne-am învățat lecția. De exemplu, dacă un credincios este copleșit de dușmanul care se strecoară și face pagubă într-un mod evlavios – dacă totuși o asemenea persoană rămâne în Biserică și permite Cuvântului să o judece acolo, atunci poate fi ajutată. Dar dacă se desparte de Biserică și continuă cu practica ei… nu vreau să spun mai multe... dar atunci nu mai beneficiază de protecția sub care se află Biserica. Și atunci se poate întâmpla să depășească granița și să nu mai existe drum înapoi, pentru că a păcătuit cu voia și nu mai este dispusă să se corecteze.

Să lăsăm totul în seama Domnului. Eu am vrut să folosesc ziua aceasta în principal pentru a-I mulțumi Domnului Dumnezeu și apoi pentru a vă mulțumi tuturor. Spre informarea voastră, dar n-o spuneți mai departe, felul în care Dumnezeu a purtat de grijă lucrării Sale, este unic pe acest pământ până în ziua de azi. Cu toții știți că noi niciodată n-am pomenit de bani și nu vom pomeni niciodată banii. Dar, numai spre informarea voastră, cheltuielile lunare sunt între 16-18 mii de euro. Dacă privim în urmă, de-a lungul anilor au crescut din ce în ce mai mult. Acum ajutăm mulți frați răspândiți pe întreg pământul în țări cu probleme și finanțăm multe tipografii. În anul acesta, până în octombrie s-au cheltuit peste 100 de mii de euro. Dumnezeu a dăruit har ca totul să fie la dispoziție.

Dacă mă uit de la stânga la dreapta, unii frați vin din Italia, alții din Bratislava, din Slovacia, din Praga. Dacă mă uit aici, unii vin din Paris, alții din Bruxelles, din Lyon. Toți cheltuiesc pentru a veni aici. Mulțumiri lui Dumnezeu: noi am trăit, în acest loc, cum toți își dau zeciuielile Domnului, pentru ca hrana să poată fi dată. Frați și surori, nu știu dacă și voi simțiți la fel, dar, să-I fie spus lui Dumnezeu și apoi vouă tuturor: mulțumiri! La început doar frați și surori din Austria, Elveția și Germania, dar acum contribuie și frați din țările vecine pentru ca lucrarea Domnului să poată fi dusă în lumea întreagă. Fie ca Domnul Dumnezeu să-Și împlinească Cuvântul în voi toți, și să împlinească ce este scris în Maleahi: „puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare”.

Să trecem acum la cercetarea Cuvântului. Ieri am pus la inimă lucrurile despre care a fost vorba la început și am înțeles și despre ce este vorba acum, la început. M-am gândit la două versete – unul deja l-am citit ieri, Ps. 89.3-6, și aici spune: „Îți voi întări sămânța pe vecie”. Frați și surori, trebuie să fim conștienți de faptul că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu, prin harul Său, și că am fost zămisliți prin același Duh și prin același Cuvânt. Apoi vine Petru și scrie în 1 Pet. 2.9: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Dacă este spus că „o sămânță Îi va sluji” și apoi „voi sunteți această seminție dumnezeiască”, dacă este scris „Și acolo unde li se zicea: ,Voi nu sunteți poporul Meu', vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu”, atunci toate aceste făgăduințe s-au împlinit prin harul Său.

În 1 Pet. 2 citim și de la v. 7: „pentru voi care ați crezut” El este scump – pentru voi care credeți, care vă încredeți, care ați primit Cuvântul lui Dumnezeu prin credință, voi care aveți încredere că El îl va împlini. Apoi, „Dar pentru cei necredincioși, piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului și o piatră de poticnire, și o stâncă de cădere. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, și la aceasta sunt rânduiți”. Dumnezeu nu poate să facă nimic cu necredința și neascultarea. Absolut nimic! Acestea sunt insulte la adresa sfințeniei lui Dumnezeu. Cine nu-L crede pe Dumnezeu, Îl face mincinos. De aceea noi credem cum zice Scriptura. Despre Avraam s-a spus, de asemenea, că el nu s-a uitat la lucrurile care se văd ci a privit la Cel nevăzut ca și cum L-ar fi văzut, și a socotit imposibilul ca posibil pentru că Dumnezeu a făgăduit, și a știut că Dumnezeu va și împlini.

Să trecem din nou, scurt, la Luca 1 și să privim ce s-a întâmplat pe vremea aceea în legătură cu făgăduința lui Dumnezeu. În v. 30 îngerul spune: „Nu te teme”. Acolo unde Dumnezeu împlinește făgăduințe, unde aduce personal făgăduințele, le vestește și le pune în inimă, acolo nu trebuie să te temi. Dumnezeu Și-a asumat răspunderea de a împlini ceea ce a promis. Așa este scris aici, în v. 45 din Luca 1: „Ferice de aceea care a crezut; pentru că lucrurile, care i-au fost spuse din partea Domnului, se vor împlini”. Haideți s-o spunem din toată inima: făgăduințele pe care ni le-a dat Dumnezeu vor fi împlinite. Cine poate s-o schimbe, cine poate s-o împiedice? Dumnezeu este pe scaunul de domnie, are un plan de mântuire, El l-a hotărât înaintea întemeierii lumii și îl împlinește chiar dacă uneori ni se pare că durează prea mult.

Frați și surori, deja apostolii așteptau întoarcerea Domnului nostru. Dar în timpul acela nu sosise încă vremea. Acum a sosit vremea și de aceea Domnul nostru spune „când veți vedea aceste lucruri întâmplându-se, ceea ce am vestit eu, ceea ce am prezis Eu, când aceste lucruri se vor împlini atunci știți – atunci știți”. Este o siguranță binecuvântată, dată Bisericii de Dumnezeu. Noi nu credem conform Scripturii pentru că așa a spus un om, ci pentru că Dumnezeu a spus-o în Cuvântul Său.

În ceea ce privește punctul acesta deosebit care ne privește pe noi în acest timp – citim în Daniel 12, „ține ascunse aceste cuvinte, și pecetluiește cartea, până la vremea sfârșitului”… dac-o putem spune liber și deschis, în 22 decembrie 1962 fratele Branham a văzut într-o vedenie arătarea Norului, apoi a sosit 28 februarie 1963, când s-a arătat norul supranatural. Și fratelui Branham i s-a spus acolo în munți: „Întoarce-te în Jeffersonville căci a sosit vremea deschiderii peceților”. „Pecetluiește cartea, până la vremea sfârșitului” apoi, pentru că noi am ajuns la vremea sfârșitului, Dumnezeu, într-un mod supranatural a răspuns, a dat îndrumări și a descoperit ultima carte. Da, noi putem spune că fiecare capitol a fost descoperit – fie cele șapte peceți, fie cele șapte trâmbițe, cele șapte potire, fie Apoc. 7 cu cele 12 seminții ale lui Israel, cu cei 144 de mii, sau mulțimea care vine din necazul cel mare – astăzi noi putem încadra totul din punct de vedere biblic. Și se potrivește sută la sută. Și putem s-o spunem deschis: dacă Dumnezeu n-ar fi dat această învățătură profetică prin harul Său, atunci noi n-am fi avut acces la Cuvântul profetic și, prin acesta, la planul de mântuire și împlinirea din vremea sfârșitului. Iar acum, noi recunoaștem că Dumnezeu, a lucrat în vremea noastră într-un mod supranatural și continuă să fie prezent, conducându-și poporul Său până vom trăi împreună desăvârșirea.

De asemenea, am spus în ultimele adunări: la sfârșit o Mireasă nu mai este preocupată cine unde va sta și cine ce va face la nuntă. La sfârșit Mireasa este preocupată să fie îmbrăcată, să fie spălată, să fie gata să-L întâlnească pe Mire, să stea lângă El, să încheie legământ cu El. Apoi, a trebuit să subliniem că astăzi nu mai este vorba despre toate detaliile care trebuie să aibă loc împrejur – Îi suntem mulțumitori lui Dumnezeu c-o putem vedea; gândiți-vă la evenimentele de pe pământ. Niciodată n-a mai fost așa ceva, niciodată. Nici în 1929 când a căzut piața mondială. În vremea noastră este confuzie, nu există soluții la probleme. Și noi am observat încotro se îndreaptă totul – întreaga lume se unește sub Roma. Le fel am înțeles noi că Dumnezeu Își cheamă poporul afară. Acest lucru este scris într-un fel minunat în Apoc. 18.4. După ce în Apoc. 17 este descrisă cu exactitate ultima putere mondială și puterea religioasă care călărește puterea pământească, în Apoc. 18.4 se poruncește: „Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei!”. „Poporul Meu, fiii și fiicele Mele, voi care aparțineți de fecioarele înțelepte, voi care formați Biserica Mea Mireasă, Eu vă chem, în calitate de Mire ceresc, afară din tot ce nu este în acord cu Dumnezeu și Cuvântul Său”. Curățați-vă, sfințiți-vă ca să fiți pregătiți pentru ziua slăvită a revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru.

Avem apoi descrierea din Iacov 1.21: „De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiți împlinitori ai Cuvântului”. Cuvântul a fost semănat în inimile voastre, de aceea, împliniți-l, trăiți-l, prin har. „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri”. Dacă primim în inimile noastre Cuvântul lui Dumnezeu și nu-l trăim, dacă nu devenim împlinitori ai Cuvântului, ne înșelăm singuri. Am putea aminti multe versete în acest context, ca să știm cum ar trebui să fie Biserica Domnului, o inimă, un suflet, în unitate cu Dumnezeu și unii cu alții, în dragoste fierbinte.

Când am plecat aseară de la adunare am întâlnit frați din Slovacia și n-a trebuit să ne spunem multe cuvinte. Suntem pur și simplu uniți unii cu alții, din toate popoarele, limbile și neamurile. Dumnezeu a chemat afară o Biserică Mireasă care este adusă acum în acord cu Cuvântul Său și noi putem avea parte de aceasta, prin harul Său.

Ascultați acum, în încheiere: „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața firească într-o oglindă; și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.” V. 23-24. Cine n-are acasă oglindă? Cei mai mulți au cel puțin o oglindă. Cine nu împlinește Cuvântul este ca un om care privește în oglindă, a văzut cum arată „și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era”. Știți care este cel mai bun lucru, frați și surori? Cel mai bun lucru este dacă noi, în timpul vestirii Cuvântului privim în oglinda Cuvântului și-I permitem lui Dumnezeu să lucreze pe loc. Nu să mergem acasă, ci să spunem „Doamne iubit, vin în prezența Ta, m-am uitat la mine în Cuvântul Tău, iată greșelile mele, iată neajunsurile mele. Ai milă de mine”. Și Dumnezeu are milă.

V. 26: „Dacă crede cineva că este religios 1 , și nu-și înfrânează limba, ci își înșeală inima, religia unui astfel de om este zadarnică”. Dumnezeu să dea har ca inima și limba să fie în concordanță, ambele să fie puse în rânduială de Dumnezeu, inima să fie plină cu har, plină de tot ceea ce poate să dea Dumnezeu iar cuvintele noastre să fie ca și cum le-am spune în prezența Domnului. Ceea ce nu am putea spune despre cineva în prezența Domnului, să n-o mai spunem deloc. Apropos, cine se uită în oglindă nu vede pe celălalt ci se vede pe sine. Dacă-l tot vedem pe celălalt, și vedem greșelile celeilalte persoane, atunci unde ne-am uitat? Cu siguranță că nu în oglindă. Cine se uită în oglindă se vede pe sine, apoi vine înaintea Domnului și după aceea are loc schimbarea.

Să citim din cap. 3, din Iacov, v. 8: „dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte”. Noi am trăit lucrul acesta mai ales din 1979. Și nici un om de pe pământ nu-și poate închipui în ce scopuri rele poate fi folosită o limbă omenească condusă de Satana. Cine a trăit acest lucru în sufletul Său, în trupul Său, știe despre ce este vorba în acest verset. „Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de

Sau: că ar sluji lui Dumnezeu – germ. moarte” – otrava Satanei, mortală, pe o limbă care nu se supune lui Dumnezeu și Cuvântului Său. Și aici este marea problemă. Satana a făcut mari pagube folosind niște limbi, încercând să nimicească lucrarea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu permite numai cât poate să ducă fiecare. Deși durerea este mare, Dumnezeu nu permite să se întâmple mai mult decât putem purta noi.

Acum, un Cuvânt adresat nouă tuturor, în v. 14 „Dar dacă aveți în inima voastră pizmă amară și un duh de ceartă, să nu vă lăudați și să nu mințiți împotriva adevărului”. Deci, o inimă nouă, un duh nou, o inimă nouă în care a fost semănat Cuvântul lui Dumnezeu iar sămânța divină a fost adusă la viață de Duhul Sfânt. Atunci se va manifesta în noi viața lui Isus. Să citim două versete deosebite: unul din Evrei, unde ni se spune foarte clar că avem același Tată: „Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate, și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor”. Iar acum ascultați cu atenție: „Căci Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți, sunt dintr-Unul 2 . De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească "frați"”. Un cuvânt extraordinar… Frați și surori, dacă noi am fost născuți din nou la o nădejde vie, atunci suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu care au primit viață veșnică care nu poate fi luată de la noi niciodată. Iar la revenirea lui Isus Hristos ne vom dezbrăca de trupul muritor și ne vom îmbrăca cu acela nemuritor.

Apoi, suntem iarăși la tema noastră, fiecare promisiune a lui Dumnezeu referitoare la vremea sfârșitului, referitoare la revenirea lui Hristos, își va găsi împlinirea. Deci, zămisliți de același Duh, născuți din nou, fii și fiice ale lui Dumnezeu. De aceea, Lui nu-I este rușine să ne numească frații Lui, pentru că așa scrie în Ps. 22.22: „Voi vesti Numele Tău fraților mei…”. Frați și surori, aceasta este evanghelia, este evanghelia deplină, este har și mântuire – să fim aduși înapoi ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, în starea noastră de la început.

În Romani, apostolul Pavel a scris încă o dată foarte clar: „dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte”. El este „Rădăcina și Sămânța lui David”. Din El am ieșit noi, iar fratele Branham o spune atât de frumos, „așa cum din punct de vedere firesc noi toți am fost în Adam, tot așa toți am fost în Dumnezeu, Tatăl nostru și prin Isus

Sau: sunt din același Tată – germ.

Hristos, Domnul nostru, am fost răscumpărați, și suntem pe deplin fii și fiice ale lui Dumnezeu”. La aceasta se poate spune doar AMIN, ca so și confirmăm. Noi am primit sfânta Scriptură cu un scop: să ne orienta și să primim învățătura.

Acum, un gând despre slujba lui Ilie, uleiul din candele, întâlnirea cu Mirele ceresc. Ce trebuie să se întâmple acum cu noi toți, și în noi? Scurt, 1 Regi 17. Vă rog rețineți că Dumnezeu a spus „Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie”. El n-a spus că-l va trimite pe Isaia sau Ieremia sau Ezechiel, ci „Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. El va întoarce inima părinților spre copii, și inima copiilor spre părinții lor”. Cum am spus deja, prima parte s-a împlinit în slujba lui Ioan Botezătorul, Luca 1.17. Dar aici, în 1 Regi 17.14-16 avem o lecție mare: „Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului”.

Frați și surori, înaintea căderii ploii târzii, Dumnezeu este cu noi. Pentru ce era făina? Pentru jertfa de mâncare din tot Vechiul Testament. „Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina”. Fecioarele înțelepte n-au luat numai candelele cu ele ci și ulcioarele. Și „untdelemnul din ulcior nu se va împuțina”. Vă citesc în v. 16: „Făina din oală n-a scăzut, și untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie”. O clipă, vă rog. Închipuiți-vă, văduva aceasta a tot copt la pâine și făina nu se termina indiferent de câte pâini a pregătit. Făina rămânea tot cât a fost la început. La fel și uleiul din ulcior, indiferent de cât ulei turna ea, rămânea la fel, o măsură plină. Nici făina, nici uleiul nu se termina.

Frați și surori, nu ne-a dat Dumnezeu hrană duhovnicească? Nu ne ospătăm noi din bogățiile casei Sale? Mulțumim lui Dumnezeu pentru tot. Acesta a fost un cuvânt primit de profetul Ilie în legătură cu slujba lui, iar această femeie, care l-a crezut, a trăit-o. Aici era vestirea „Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina”, apoi a avut loc confirmarea în v. 16: „Făina din oală n-a scăzut, și untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie”. Omul lui Dumnezeu a avut pe așa vorbește Domnul.

Apoi spune, în v. 24: „Și femeia a zis lui Ilie: "Cunosc acum că ești un om al lui Dumnezeu, și cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!"”. Prin împlinirea făgăduinței s-a dovedit că Dumnezeu vorbise prin profetul Său. Cine citește mai departe în cap. 18, poate citi în v. 21: „Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, și a zis: "Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal!" Poporul nu i-a răspuns nimic”. Da, „Poporul nu i-a răspuns nimic”. Putem citi, erau 400 de profeți ai Astarteei și 450 de profeți ai lui Baal iar poporul s-a temut să răspundă. Dar după ce Dumnezeu a dat răspunsul, poporul a fost atins. Să citim v. 36-37: aici avem jertfa de mâncare: „În clipa când se aducea jertfa de seară, profetul Ilie s-a apropiat și a zis: "Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel! Fă să se știe astăzi că Tu ești Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, și că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, ești adevăratul Dumnezeu, și să le întorci astfel inima spre bine 3 !"” Iar cine citește mai departe în cap. 18, poate să vadă că după aceea a venit ploaia. El deja auzea ploaia venind.

Să mergem acum în Iacov 5.7: „Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare, până primește ploaie timpurie și târzie” – ne spune ce se va întâmpla înaintea revenirii Domnului. Vă rog aveți răbdare, încredeți-vă în Domnul și fiți siguri că Dumnezeu a dat făgăduințe: mai întâi, să trimită un bărbat ca Ilie ca să așeze din nou toate lucrurile pentru ca noi să rămânem în viață. Făina nu se va sfârși și nu va scădea și la fel și uleiul. Haideți să fim precum fecioarele înțelepte care se ospătează din hrana lui Dumnezeu din vremea aceasta. Noi am subliniat deseori acest lucru – omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Încă mai este scris în Matei 24, înainte de cap. 25, ceea ce trebuie să se întâmple mai întâi. Citim de la v. 45: „Care este deci robul credincios și înțelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care

Sau: spre Tine – germ. stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând așa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale”.

S-o mai spunem o dată? Așa cum Domnul Dumnezeu și-a descoperit Cuvântul Său în vremea noastră, nu s-a mai întâmplat niciodată pe pământ. Și în primul rând pentru că nu sosise vremea sfârșitului și încă nu se putea spune „când veți vedea toate aceste lucruri întâmplându-se”. Dar noi vedem cum toate lucrurile se petrec înaintea ochilor noștri. Toate profețiile biblice se împlinesc. Am putea citi Daniel 2, Daniel 7, toate aceste versete care aruncă lumină asupra lucrurilor ce se petrec pe pământ în politică. Dar, despre ce este de fapt vorba acum în Biserică? Ieri am spus-o deja: chemarea afară, pregătirea, desăvârșirea, deplina concordanță cu Dumnezeu și Cuvântul Său, legătura interioară cu Dumnezeu și unii cu alții, pentru ca noi să ajungem ca la început: o inimă și un suflet. Și să se poată împlini ceea ce spunea Domnul nostru: „Așteptați în Ierusalim până veți fi îmbrăcați cu putere de Sus”. Atunci se împlinește „din plinătatea Lui am primit noi har după har”. Acum am putea aminti noi toate aceste versete. Le citesc acum foarte repede, ca să le luăm cu noi. În mod deosebit, din Apocalipsa…

Dacă este scris în Luca 1: „Ferice de aceea care a crezut”, chiar în primul capitol din Apocalipsa este pronunțată fericirea pentru cei care citesc cuvintele profeției acestei cărți: Apoc. 1.3: „Ferice de cine citește, și de cei ce ascultă cuvintele acestei profeții, și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!”. Să fim sinceri: la ce le-a folosit celor din trecut să citească cele 22 de capitole, dacă pecețile încă nu erau deschise, dacă încă mai era pecetluită cartea și nu era nici un fel de acces la lucrurile scrise în ea? Dar acum, după ce cartea a fost deschisă… și dați-mi voie s-o spun cu o inimă mulțumitoare: de câte ori n-am citit și noi Apoc. 5, „Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, și cele șapte peceți ale ei” dar dacă n-am fi știut că acest lucru s-a petrecut în vremea noastră la ce ne-ar fi folosit? Cartea pecetluită, cu tot ce este scris în ea, nu mai este în mâna Celui ce stă pe tron, nu mai este pecetluită, nu mai este închisă. Mielul a plătit prețul, Leul din seminția lui Iuda a biruit, a luat cartea și i-a descoperit conținutul. Și noi avem un acces complet la toate tainele lui Dumnezeu. Și, frați și surori, aceasta nu ni s-a urcat la cap, ca să fim îngâmfați, ci ne-a dăruit o inimă mulțumitoare pentru că noi putem trăi acum când Dumnezeu face istorie într-un mod vizibil, în vremea noastră, iar noi putem avea parte de aceasta.

Apoi, în Apoc. 19 citim despre Mireasa Mielului, în v. 9: „Apoi mi-a zis: "Scrie: Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!" Apoi mi-a zis: "Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!"”. Ce text, ce chemare… și o spun din încredințare: tuturor celor care au găsit acum har înaintea lui Dumnezeu, lor Dumnezeu le deschide inimile, le deschide înțelegerea, le deschide ochii ca să vadă, ca să se împlinească „ferice de ochii voștri că văd, ferice de inimile voastre că cred, ferice de cei chemați la ospățul de nuntă al Mielului”. Și eu îmi permit s-o spun aici, în prezența lui Dumnezeu: noi toți suntem invitați să participăm la ospățul de nuntă al Mielului. Noi toți suntem chemați, suntem aleși să ascultăm ultimul mesaj divin, să ieșim afară de pretutindeni și să nu ne mai uităm în urmă, ci să ne întoarcem la Cuvântul care a ieșit din Ierusalim și la învățătura care a ieșit de pe muntele Sion - după cum este scris în Isaia 2 și Mica 4; și în Fapte 2 a început, când a fost ținută prima predică, în ziua Cincizecimii.

„Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” Voi sunteți chemați, sunteți binecuvântați. Și știți de ce? Pentru că ați acceptat chemarea. Pentru că ați acceptat chemarea. În Mat. 22 Domnul a tot trimis iar oamenii n-au venit. A trimis, apoi, pentru ultima oară și atunci s-a umplut sala. Așa este acum: ultima trimitere, ultimul mesaj, ultima chemare are loc. Voi sunteți chemați, sunteți binecuvântați pentru că ați acceptat chemarea.

Frați din Europa de est, frați din vest, frați din toată lumea, sunteți binecuvântați, pentru că noi am acceptat chemarea la ospățul de nuntă al Mielului și slujba dată de Dumnezeu în generația noastră și continuarea acestei slujbe, prin împărțirea hranei, ca noi să fim ținuți în viață. Și noi putem confirma: din plinătatea Lui am primit noi, în toți acești ani, în toate aceste adunări, har după har. Apoi, oricine citește în Coloseni, vede că „Voi aveți totul deplin în El, care este Capul” Bisericii.

Frați și surori, Dumnezeu nu putea să facă mai mult. Dumnezeu a făcut totul, și pentru aceasta-I suntem mulțumitori, pentru că în toți acești ani ne-a ținut în harul Său, în Cuvântul Său, și noi niciodată n-am trecut peste Scriptură, niciodată n-am primit o sămânță străină, niciodată n-am crezut o răstălmăcire. Eu am spus-o aici, mai înainte: chiar dacă limbajul nu este prea elegant, dar mie-mi vine să vărs când aud răstălmăciri. Pur și simplu răstălmăcirile Cuvântului îmi fac rău la stomac. Dumnezeu este numai în Cuvântul Său iar dușmanul este în toate răstălmăcirile, indiferent cât de evlavios ar fi acestea împodobite. Domnul nostru spune „rămâneți în Mine și în Cuvântul Meu iar Eu voi rămânea în voi”. Multe lucruri ar mai putea fi spuse…

Haideți să-I mulțumim Domnului Dumnezeu, așa cum odinioară Maria l-a lăudat și a cântat laude Domnului. Cu toții știm cum ea L-a lăudat pe Domnul, cum a cântat. Și mă întreb dacă noi astăzi n-ar trebui să facem la fel. Dintr-o singură gură să-I mulțumim lui Dumnezeu. Citesc, apoi ne vom ruga. Luca 1 de la v. 46: „Și Maria a zis: "Sufletul meu mărește pe Domnul, și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită”. Acum noi suntem fericiți, „cine citește, și … cei ce ascultă cuvintele acestei profeții”. V. 49: „pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt”. A făcut Domnul lucruri mari pentru tine? A făcut-o El pentru noi toți? Atunci vom glorifica Numele Lui. V. 50: „și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile, pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa, - cum făgăduise părinților noștri, - față de Avraam și sămânța lui în veac”. Da…

Astăzi dorim să-I mulțumim lui Dumnezeu din toată inima noastră. Dați-mi voie s-o repet: nu priviți la voi, nu priviți la împrejurările înspăimântătoare care pot apărea uneori în viața noastră, nu priviți la toate relele ci priviți la Domnul. El a început și tot El va încheia. Chiar dacă noi trebuie să trecem prin toate aceste neînțelegeri, Îl luăm pe Domnul nostru ca exemplu. El a purtat ocara și a privit spre răsplata care I-a fost dată. Astfel, Îi mulțumim Domnului pentru marea prioritate de a purta și ocara lui Hristos, ieșind afară din tabără – cum scrie în Evrei – ocara trimisului, ocara care este în legătură cu Mesajul. La sfârșit vom schimba ocara și crucea cu cununa și slava. Vom lăsa în urmă totul, și vom fi cu Domnul pentru totdeauna. Amin.

Să ne ridicăm. Acum vrem, cu adevărat, să mulțumim împreună. Aș dori să-l rog pe fratele nostru din Ushkorod să vină în față. Și poate fratele Gilbert vine în față, poate fratele Polacek – ca frații noștri să se roage, să-I mulțumească Domnului din toată inima lor. Mai întâi mulțumim împreună. Frate Schmidt vino și mulțumește împreună cu noi.

(Tată ceresc, mulțumiri pentru credincioșia și dragostea pe care ne-ai dat-o, Tu care ești viu în vecii vecilor. Doamne, Îți mulțumim că ne-ai vorbit. Noi facem precum Maria - noi suntem Trupul Tău și Te rugăm Doamne Isuse, fă-ne după Cuvântul Tău pe care ni l-ai lăsat. Cuvântul Tău este adevărul. Îți mulțumim pentru toate și Îți mulțumim pentru ajutorul Tău. Cerem binecuvântarea Ta, dă-ne har să nu fim doar ascultători ai Cuvântului ci să privim în oglindă ca să vedem cum arătăm în prezența Ta. Modelează-ne conform voii Tale, dă-ne descoperire, dă-ne putere, pentru slava Numelui Tău.

Toți care sunt aici, de aproape și de departe, toți care sunt conectați să fie binecuvântați. Îți mulțumim pentru aceasta. Amin. )

[…] Suntem așa de recunoscători pentru voi toți și pentru ceea ce făcut Dumnezeu. Eu sunt sigur că ieri și azi s-au petrecut lucruri puternice. Duhul lui Dumnezeu ne-a călăuzit în tot adevărul. De exemplu, eu am spus fraților că nu reușesc întotdeauna să aduc Cuvântul așa cum mi-aș dori. Atunci a venit răspunsul: „Dar Duhul lui Dumnezeu o face cu noi toți”. Da. Nu este vorba de om, ci de Duhul lui Dumnezeu care ia Cuvântul și-l descoperă.

Amintiți-mă în rugăciunile voastre. Pentru mine a fost un an foarte greu, cel mai greu dintre toți anii trecuți. Urmează o călătorie în America de Sud, care va începe joia viitoare, de dimineață devreme, apoi, cu voia lui Dumnezeu mă voi întoarce pe 22 decembrie. Fratele H. Miskis pleacă deja din seara asta la Sao Paolo și vom duce Cuvântul Domnului și mesajul dumnezeiesc și în țara aceea.

Toți cei care ați venit cu vreo cerere, luați din mâna Domnului mântuire, vindecare, eliberare, descoperire. Luați-le cu voi și mulțumiți lui Dumnezeu. Și cum am spus, „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” Noi am fost chemați iar Domnul ne consideră deja binecuvântați. „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” Ferice de aceia care au acceptat chemarea. Noi am putut accepta această chemare, prin harul Său. De aceea ne putem socoti printre fecioarele înțelepte. Noi putem forma Mireasa Mielului din aceste zile. Totul este lucrarea lui Dumnezeu pe care El o va desăvârși.

AMIN.

Varianta PDF