1. Atunci Moise şi copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal şi pe călăreţ.

2. Domnul este tăria mea şi temeiul cântărilor mele de laudă: El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El Îl voi lăuda; El este Dumnezeul tatălui meu: pe El Îl voi preamări.

3. Domnul este un războinic viteaz: Numele Lui este Domnul.

4. El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui; Luptătorii lui aleşi au fost înghiţiţi în marea Roşie.

5. I-au acoperit valurile, Şi s-au pogorât în fundul apelor, ca o piatră.

6. Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria; Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi.

7. Prin mărimea măreţiei Tale, Tu trânteşti la pământ pe vrăjmaşii Tăi; Îţi dezlănţui mânia, Şi ea-i mistuie ca pe o trestie.

8. La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, S-au ridicat talazurile ca un zid, Şi s-au închegat valurile în mijlocul mării.

9. Vrăjmaşul zicea: „Îi voi urmări, îi voi ajunge, Voi împărţi prada de război; Îmi voi răzbuna pe ei, Voi scoate sabia, şi-i voi nimici cu mâna mea!”

10. Dar Tu ai suflat cu suflarea Ta: Şi marea i-a acoperit; Ca plumbul s-au afundat În adâncimea apelor.

11. Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de laudă, Şi făcător de minuni?

12. Tu Ţi-ai întins mâna dreaptă: Şi i-a înghiţit pământul.

13. Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit, Şi ai izbăvit pe poporul acesta; Iar prin puterea Ta îl îndrepţi Spre locaşul sfinţeniei Tale.

14. Popoarele vor afla lucrul acesta, şi se vor cutremura: Apucă groaza pe Filisteni,

15. Se înspăimântă căpeteniile Edomului, Şi un tremur apucă pe războinicii lui Moab; Toţi locuitorii Canaanului leşină de la inimă.

16. Îi va apuca teama şi spaima; Iar văzând măreţia braţului Tău, Vor sta muţi ca o piatră, Până va trece poporul Tău, Doamne! Până va trece Poporul, pe care Ţi l-ai răscumpărat.

17. Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii Tale, În locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne, La Templul, pe care mâinile Tale l-au întemeiat, Doamne!

18. Şi Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci.

19. Căci caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat în mare, Şi Domnul a adus peste ei apele mării; Dar copiii lui Israel au mers ca pe uscat prin mijlocul mării.”

20. Maria, proorociţa, sora lui Aaron, a luat în mână o timpană, şi toate femeile au venit după ea, cu timpane şi jucând.

21. Maria răspundea copiilor lui Israel: „Cântaţi Domnului, căci Şi-a arătat slava: A năpustit in mare pe cal şi pe călăreţ.”

22. Moise a pornit pe Israel de la marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n-au găsit apă.

23. Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. De aceea locul acela a fost numit Mara (Amărăciune).

24. Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce avem să bem?”

25. Moise a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce. Acolo a dat Domnul poporului legi şi porunci, şi acolo l-a pus la încercare.

26. El a zis: „Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe Egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.”

27. Au ajuns la Elim, unde erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de finici. Şi au tăbărât acolo, lângă apă.